ACS Poli are speranțe să depășească în Cupă încă insolventa CFR Cluj....

ACS Poli are speranțe să depășească în Cupă încă insolventa CFR Cluj. Ionuț Popa are o nouă nemulțumire legată de jucătorii tineri

0
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa. Foto: Adrian Pîclișan

Timișorenii joacă mâine din nou într-o competiție K.O. ACS Poli poate ajunge (și) în fazele superioare ale Cupei dacă reușește o mică surpriză cu CFR Cluj, club care poate fi afectat de vestea că nu poate participa în cupele europene din cauza prelungirii stării de insolvență.

Ionuț Popa continuă să sublinieze programul încărcat al echipei sale într-o perioadă scurtă de timp. ”E un meci care ne cam încurcă programul. După, vom avea trei meciuri de campionat în șapte zile. Nu știu cum ne putem asuma răspunderea să obținem rezultate bune. Nu-i înțeleg pe cei care fac programarea. Să jucăm trei meciuri de marți până marți”, a declarat Ionuț Popa.

”Are caracteristicile lui, întâlnim o echipă bună, care se va bate probabil și la titlu”, a adăugat Popa despre duelul din sferturile Cupei.


Acesta a mai precizat că ”90% sunt titulari cel puțin, deși probabil programul e greu, echipa trebuie să încerce să meargă mai departe. Ei trebuie să-și dorească în primul rând”.

Victor Collins, ”în ședință”

Tehnicianul bănățenilor nu va miza pe Andrei Artean, suspendat, în timp ce Bocșan e incert. Absențe sigure din motive medicale sun Cătălin Doman și Emanuel Vasi, ultimul s-a lovit la duelul din Liga a III-a cu Unirea Alba Iulia, scor 2-5, rezultat care l-a iritat pe Popa.

”Vreau să am discuții și cu Victor, să te antrenezi cu Liga I și să iei bătaie, să iei cinci goluri de la o echipă de Liga III… Vreau să am o discuție cu colegul meu de la echipa a doua. Observ și eu că există un regres. Tocmai de aceea dorim să discutăm, pentru că această competiție e pentru ei. Noi promovăm, dar dacă ești tânăr nu înseamnă că ești și bun”, a concluzionat Popa.

”Întâlnim o echipă importantă din România. E un meci de Cupă, se poate întâmpla orice. Am jucat un derby cu U, când ne-a bătut la penalty-uri CFR. E un meci mai aparte, dar a fost în urmă cu câțiva ani. Noi megem pe trei fronturi. Campionatul e cel mai bun, jucăm finala Cupei Ligii și acum avem Cupa României. O calificare ar fi ceva inedit. Sper să gestionăm bine”, a spus și Octavian Drăghici, fost ”uist”.

Partida ACS Poli Timișoara – CFR 1907 Cluj, din sferturile de finală ale Cupei României, se dispută mâine, de la ora 20.30, în manșă unică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.