O fetiţă de 7 ani şi mama sa au trecut prin clipe...

O fetiţă de 7 ani şi mama sa au trecut prin clipe de GROAZĂ după un accident în vestul ţării. Ce a spus şoferul care a provocat coliziunea

0
DISTRIBUIȚI

ambulanta

O fetiţă de 7 ani, împreună cu mama sa în vârstă de 30 de ani, au fost aproape de o tragedie după un accident rutier care a avut loc pe strada Emanoil Gojdu din Arad. Ieri după-amiază, conducătorul unui autoturism nu a oprit pentru a acorda prioritate, moment în care s-a ciocnit cu autoturismul în care se aflau cele două persoane.

Potrivit celor de la aradon.ro, minora a fost preluată de medici, suferind un şoc. „Am venit cu copilul de la şcoală şi domnul nu mi-a acordat prioritate şi a intrat în mine.


Pur şi simplu m-a băgat în stâlp. Copilul, dacă nu avea centură, era în geam. Copilul s-a lovit. Domnul s-a dus în faţă şi a trebuit să urlu să dea cu spatele”, a povestit mama aflată la volanul autoturismului lovit, conform sursei citate.

Şoferul în vârstă de 78 de ani şi-a recunoscut imediat vina. Bărbatul, tată a unui fost senator din Arad, a scăpat fără nicio zgârietură. „Eu am venit de acolo, m-am uitat prea departe şi când am ajuns în intersecţie nu am acordat prioritate de dreapta. Asta a fost tot, trebuia să acord prioritate”, a declarat şoferul care a provocat accidentul.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.