Sociologul Bogdan Nadolu, despre declaraţiile primarului Robu: „Se poate observa o lipsă...

Sociologul Bogdan Nadolu, despre declaraţiile primarului Robu: „Se poate observa o lipsă de bun simţ şi de eleganţă”. Ce părere are despre căsătoriile gay VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Sociologul Bogdan Nadolu, din postura de invitat al PRESSALERT LIVE, nu a putut să nu remarce cel puţin lipsa de eleganţă din declaraţiile primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care, ţinând cont de postura în care se află, au impact asupra indivizilor din societate.

Referitor la declaraţia pe care a făcut-o Nicolae Robu despre şeful RATT, invitatul PRESSALERT LIVE a spus că: „despre eminent ne spune cam ceea ce ştim deja, o lipsă de eleganţă, combinată cu lipsa de bun simţ. Cu cât eşti mai sus în ierarhia socială, un om mai cult, citit, cultivat, cu atât mai mult ofensele se fac mai voalat, mai fin. Poţi să fii extrem de ironic fără să foloseşti niciun cuvânt peiorativ. Inclusiv postările de pe Facebook sunt comunicări publice, trebuie asumate, mesajele sunt ale unui om frustrat, îmi pare rău să spun asta. Sunt probleme de comunicare publică pe care ar trebui să le corecteze”. În completarea ideii, sociologul Bogdan Nadolu a menţionat că pentru partea de Capitală Culturală Europeană putem să ripostăm, evident, dacă avem un simţ civic activ, dacă am avea mai multe ONG-uri care să susţină, s-ar putea riposta din partea comunităţii.


O comunicare elegantă e un semn distinctiv, dar nu e principala trăsătură a unui lider, a unui şef de urbe. Dacă face lucruri bune i se poate trece cu vederea”.

În ceea ce priveşte ansamblul general al clasei politice, invitatul de ieri seară din studioul HDV a precizat că avem o clasă politică formată la şcoala vieţii, care ştie să rezolve probleme din propria experienţă, dar comunică cu populaţia într-o manieră mai mult sau mai puţin întâmplătoare, ceea ce strică tot aspectul, toată relaţia cu publicul”.

Cât despre legalizarea căsătoriilor între persoane de aceleaşi sex, Bogdan Nadolu a precizat că, în perspectivă, contează factorul social foarte mult. Am semnat şi susţinerea şi nesusţinerea acestui proiect. Până la urmă contează mult cum îşi atribuie fiecare aceste roluri sociale, ideea de familie etc. Din câte ştiu eu, este o comunitate foarte restrânsă sau cel puţin foarte puţin vizibilă. Puţin bizar să se construiască în cadrul legal, cu mult înainte de a exista o comunitate vie, prezentă. Cred că este devreme pentru legalizarea căsătoriilor”, a precizat invitatul PRESSALERT LIVE. În aceeaşi oridine de idei, pentru a lămuri punctul de vedere, sociologul Bogdan Nadolu a menţionat că e foarte important ca norma juridică să nu anticipeze norma socială. Dacă realitatea socială nu e la nivelul de a promova un anumit gen de căsătorie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.