Varujan Vosganian despre lupta împotriva corupției: „Ne trebuie un exorcism la scară...

Varujan Vosganian despre lupta împotriva corupției: „Ne trebuie un exorcism la scară națională”

0
DISTRIBUIȚI

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a făcut o serie de declarații dure privind lupta împotriva corupției din România, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Timișoara. Conform acestuia, vinovați pentru flagelul care pare de nestârpit ar fi și românii.

„În Franța ce se întâmplă este la pătrat ce se întâmplă în România. Toți candidații la președinție au probleme cu legea. Marie Le Pen, care conduce în sondaje, a refuzat să meargă la procuratură, pentru că are imunitatea parlamentară. Nimeni n-a socotit că acest gest al ei încalcă legea. Dar în Franța nimeni nu iese în stradă să scandeze numele procurorilor. Lupta împotriva corupției nu împarte societatea în buni și răi. Fiecare are bunii săi și răii săi. Toate partidele au corupții lor. Există corupție și în parchete, există corupție și în serviciile secrete, și în sindicate, și în presă, și în sport, și în cultură. Dacă vrem să diminuăm corupția, trebuie să găsim mecanisme care să funcționeze egal în toate domeniile. Ne trebuie un exorcism la scară națională. În clipa în care unii ies și spun jos corupția în rândul celorlalți, asta nu e luptă împotriva corupției și nu este în folosul cetățenilor români. Este luptă pentru putere. Când unii ies și spus jos ceilalți că sunt corupți, e luptă pentru putere. Corupție există peste tot. Nimeni nu este legitimat în România astăzi să spună că este infailibil, este deasupra corupției. Să fie clar”, a declarat acesta.

Vosganian a comentat și pe tema dosarului deschis derecnt de DNA privind vânzările ilegale făcute în baza Legii 112, la Timișoara, dosar în care amintim că sunt achetați pentru abuz în serviciu, pe lângă alți funcționari din Primăria Timișoara, și fostul edil-șef Gheorghe Ciuhandu și primarul în funcție Nicolae Robu.


Cât este de bine infotrmat Vosganian? Răspunsul e simplu: acesta crede că procurorii DNA cercetează modul în care s-au făcut retrocedări.

„Cercetarea care a început în cazul caselor naționalizate. Din 1.300 de case date mai ales în centrul vechi al Timișoarei, 1.000 au fost traficate ilegal, fie la chiriași care nu erau chiriași, fie la proprietari care nu erau proprietari. Timp de 20 de ani, din 1996, dacă îmi spuneți că într-o țară din secolul XXI, într-un oraș precum Timișoara, se poate ca treisferturi din clădirile retrocedate, fala urbanismului timișorean, pot fi traficate fără ca nimeni să știe, eu nu pot să cred. Cum a fost posibil, fără știința parchetelor, fără știința serviciilor, să fie traficate 1.000 de case, timp de 20 de ani? Hai să încercăm, pornind de la acest caz, să înțelegem ce ni se întâmplă. Să vedem care a fost circuitul lor în ceea ce privește proprietarii. Să vedem, de la 1995, când s-a dat legea de retrocedare și până azi, cine au fost proprietarii. Să le luăm fie înapoi, să facem o acțiune in rem, și atunci poate o să înțelegem. Dacă punem procuratura și serviciile, cu corupții lor, să lupte împotriva corupției din politică, nu facem decât, cu pușca cu lunetă, să țintim pe unii, ca să fim siguri că alții, mai anonimi, mai ascunși, o să… Nu există un loc pe lumea asta în care sute de mii de oameni să iasă în stradă și nimeni să nu revendice mișcările alea. O mișcare cu 500.000 de oameni într-o singură zi și care nu are un purtător de cuvânt este o mișcare asupra căreia trebuie să meditămă. O mișcare în care nimeni nu apare ca lider spontan este o mișcare care pornește de nicăieri și ajunge nicăieri și folosește doar celor care organizează în ascuns, au fost locuri de întâlnire, s-a dat recuzită… nu putem să ne lăsăm prostiți la nesfârșit și să fim masă de manevră (…) dacă nu, putem să continuăm această ipocrită luptă împotriva corupției”, a mai spus Vosganian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.