Bătaie CA-N FILME, într-un bar, între un șef de post şi un...

Bătaie CA-N FILME, într-un bar, între un șef de post şi un poliţist de frontieră. Vezi ce poziţie au luat cele două instituţii

0
DISTRIBUIȚI

Conduşi de aburii alcoolului, şeful de post al unei comune din judeţul Timiş şi un poliţist de frontieră din aceeaşi localitate s-au bătut într-un bar ca în filmele de acţiune. Conflictul a avut loc în seara celei de-a doua zile de Paşti, în comuna Teremia Mare.

Şeful Postului de Poliţie Teremia Mare şi un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului Lunga şi-au dat în petec luni seară. După ce s-au înjurat ca la uşa cortului, cei doi angajaţi ai MAI s-au luat la harţă, încăierându-se sub nasul consătenilor care se aflau în acel moment la faţa locului.

După câteva minute de lovituri, strânsori şi sticle sparte, oamenii legii care se aflau în timpul lor liber s-au oprit, timp în care spectatorii fie aclamau disputa, fie o dezaprobau, conform opiniatimisoarei.ro.

„Conducerea IPJ Timiş a dispus poliţiştilor din cadrul Birului Control Intern efectuarea de verificări pentru a se stabili situaţia de fapt.


În funcţie de rezultatul verificărilor vor fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

„Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara s-a sesizat cu privire la aspectele semnalate în mass-media, referitoare la comportamentul neadecvat al unui poliţist de frontieră aflat în timpul liber, fapt pentru care a demarat o anchetă internă în acest sens. La finalizarea faţă de acesta vor fi luate măsurile legale ce se impun în conformitate cu prevederile statutului poliţistului şi al codului de etică şi deontologie al poliţistului”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Costache Roxana, agent principal de poliţie, din partea I.T.P.F – Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.