Orice iubitor al fotbalului ar fi copleșit la vederea obiectelor adunate de Marcel Halgaș. Suporterul timișorean, nelipsit în ultimele sezoane de la meciurile de rugby ale campioanei Saracens RCM, ar putea deschide un mic muzeu cu poate miile de programe de meci adunate încă din anii ’60. Fanioanele, ziarele, revistele și tricourile nu lipsesc nici ele din colecția sa personală.
Marcel Halgaș e celebru printre chibiții din orașul de pe Bega. Aproape zilnic acesta scoate din ”cufărul” cu amintiri câteva programe de meci, pe care le fotografiază și le postează pe Facebook. Acest ritual a declanșat nostalgia foștilor fotbaliști ai lui Poli, CFR sau UMT. Comoara se află în patru cutii pline cu astfel de materiale informative pentru suporteri. Totul a început cu prima sa dragoste, echipa alb-violetă. ”De la vreo patru ani mergeam la meciuri, tatăl meu, Silviu Halgaș, a lucrat efectiv la construirea stadionului. Pe la vreo 10 ani am început să colecționez materiale. Înainte de meciurile lui Poli, de emoții, îmi rodeam unghile”, mărturisește Marcel. Ajuns la 56 de ani acesta a practicat la rândul său fotbalul. ”Am crescut între cele două stadioane, în Piața Crucii, între 1 Mai și 23 August, cum erau atunci (”Dan Păltinișanu, respectiv ”Știința”). Am fost vecin cu frații Nichici, cu Banu, cu Șuba, generații mai mari ca mine. Așa am ajuns atunci la Poli la pitici și făceam antrenamentele pe terenul de zgură. Mai târziu am ajuns în Județ, la Textila, l-am avut pe Mafa antrenor. Am un program și cu ei, de pe vremea când au tras la o finală. După armată, când au fost alte atracții, m-am lăsat și am jucat doar de plăcere”, explică suporterul bănățean.
Istorie pe hârtie
Colecția timișoreanului impresionează prin mai multe aspecte. Programele, o sursă vitală de informare pentru fani mai ales înainte de 1989, arată impecabil, de parcă mai ieri au fost tipărite. De asemenea, domnul Halgaș, are păstrate ”foi” și ale altor cluburi, nu doar cele din zona vestică. ”Nu am doar cu Poli. Am inclusiv cu FC Constanța sau Dinamo. Mai primeam poze cu Arsenal înainte, îmi aduceau prietenii din afară. Mai făceam rost de câte o revistă Kicker. Fiecare încerca să țină cu o echipă mai tare, dar la noi aici s-a insuflat chestia aceasta cu anti-Arad și anti-București, mai ales în privința celor două echipe, Dinamo și UTA”, subliniază Marcel. Astfel, printre programele de diverse dimensiuni și culori, dovezi ale creativității înainte de era internetului, se regăsesc adevărate bijuterii, precum publicații bilingve de la celebrul Dinamo – Liverpool ori întâlnirea internațională de rugby dintre Universitatea Timișoara și naționala de tineret a Angliei. Și între fanioanele dezvăluite pe masă există o diversitate aparte. De la articolele dedicate micuțelor Ceramica Jimbolia și Obilici Sânmartinu Sârbesc, până la cele realizate cu ocazia duelului Poli Timișoara – Sporting Lisabona ori Mondialului din Italia. Suporterul-veteran se mândrește că 90% din programele colecționate sunt de la jocuri la care a fost pe stadion.
Dragoste ovală
Deși s-a îndrăgostit inițial de sportul rege, Marcel Halgaș s-a îndreptat recent mai mult spre cel al gentlemanilor. ”La rugby am fost inclusiv la echipa veche, dar sporadic. De prin 2011 am devenit fan mai înrăit. În 2012 am luat primul titlu, eu am lipsit, nu am putut să plec din Serbia, a fost singura finală pierdută de mine, în rest am fost peste tot cu ei, inclusiv în deplasări europene, la Calvisano și Heidelberg. M-am dezumflat cu toate scandalurile astea politice și economice din fotbal. Am zis: fac o pauză! Am mai fost după momentul 2012. La ASU am fost puțin pentru că am avut o discuție care m-a dezamăgit… Care e adevărata Poli? Nici în religie nu se știe care e calea adevărată. Nu mai pot să simt ce simțeam înainte. Nici pentru una, nici pentru cealaltă (n.r. ACS Poli). În tinerețe mergeam la Poli și CFR, deși era rivalitate mare între ele, dar și la UMT, Progresul, mergeam la meciuri la Constructorul, la Electromotor, la toate”, precizează fanul ”sarazinilor”. Printre obiectele de ”cult” din colecția sa se numără și un trening al Politehnicii din ”era Iancu”, despre care spune că ”l-aș mai purta dacă ar fi împăcarea asta în oraș, pe care nu o văd repede”.
Marcel Halgaș nu știe deocamdată ce va face în viitor cu ”memorabilia” sa impresionantă din domeniul sportului: ”E o problemă, le lași, cui le lași? Sunt șapte Politehnici în acte. Mi s-au mai propus întâlniri legate de aceste obiecte, de către prieteni jurnaliști, pentru o istorie a fotbalului din Timișoara”. De vâdut, nici vorbă, mai mult numărul programelor, care poate depășește patru cifre, se mărește. ”Nu prea sunt interesat să vând, mă doare sufletul să le dau. Dacă aș avea dubluri nu ar fi o problemă. Am cumpărat acum de la un tip din Bistrița programe ale echipelor din Timișoara în deplasare, precum UMT, Electromotor. El m-a găsit pe net și am achiziționat vreo 13 bucăți. Mi-a spus că i se pare normal ca cele cu Timișoara să se întoarcă la obârșia lor. Dacă mai sunt colecționari, le mai dau zvon”, a adăugat Marcel.
L-a șicanat pe ”Il Luce”, a cunoscut-o pe Nadia Comăneci
Marcel Halgaș are și alte amintiri puternice legate de sport, pe lângă cele din viața de suporter.
În 1980-81 acesta a cunoscut aproape întreaga echipă de aur a Corvinului, inclusiv pe Mircea Luceascu.
”Am făcut armata în Deva și Lucescu venea la Centrul Militar. El aranja celor din leatul de 60 să facă armata la Pompieri, la Hunedoara, să rămână lângă echipă. Erau acolo Andone, Mateuț, Gabor, mulți pe care i-a dus la Dinamo. Răutatea aia ce era în noi contra lui Dinamo m-a făcut să-l țin în două rânduri câte vreo jumătate de oră la poartă, pe motiv că nu poate să-l primească comandantul. Dacă afla Tichie, …așa îl chema, era un om super, nu știu ce pățeam. Am avut ocazia. M-am gândit că nu o să vorbească Luce cu noi. Oricum, l-am cunoscut, avea o legitimație de maistru emerit al sportului, cu care s-a prezentat. M-am dus înăuntru în cameră, unde eram sergent de serviciu. M-am făcut că vorbesc cu ofițerul de servici și i-am spus apoi: așteaptă puțin, comandantul e ocupat! A fost satisfacția aceea să văd cum se plimba impacientat. El era încă antrenor-jucător atunci. Nu ratam meciurile Hunedoarei, dar mai mergeam și la Jiul, avea un alt farmec fotbalul atunci”, rememorează Halgaș.
Tot în perioada armatei, acesta a avut ocazia să o întâlnească pe Nadia Comăneci. ”Am oprit-o pe stradă alături de un coleg timișorean și spre surprinderea mea aproape o oră am stat, pe o bancă în centrul Devei, și am vorbit de gimnastică. Ne-a întrebat de unde suntem. A fost foarte modestă și simpatică. A fost o împrejurare”, a conchis Halgaș. Apogeul bucuriei de fan alb-violet l-a trăit când a bătut-o Poli pe Steaua în finala Cupei din 1980.
Dezamăgit de lipsa de respect
Pe lângă articolele sportive, Marcel Halgaș mai are o pasiune. ”Colecționez cărți vechi, despre ce înseamnă Banatul sârbesc, maghiar și românesc, vederi vechi cu Timișoara, am avut acces în unele clădiri”, mai spune bănățeanul din ”Torontalului”. Acesta e dezamăgit de faptul că autoritățile locale au o atitudine impasibilă față de trecut. ”E o problemă în orașul nostru. Există un bătrân cu două geamantane, o mie de vederi. Le vinde cu 10 euro bucata, nu înțeleg de ce nimeni din Primărie, CJT nu reacționează. Nu mi se pare o sumă exagerată, să dai 10.000 de euro pe ceva ce reprezintă istoria orașului. E o altă chestie care mă dezamăgește. Cele mai multe vederi din zona de vest le găsești pe site-urile ungurești”, susține Marcel Halgaș.
”Nu am numărat câte programe de meci am. Încerc să țin o evidență, să nu le încurc cu cele pe care le-am fotografiat deja. Mai am o cutie plină din care nu am pus nimic pe net”, Marcel Halgaș
