Două milioane de lei din bugetul CJ Timiş pentru cultele religioase. Cum...

Două milioane de lei din bugetul CJ Timiş pentru cultele religioase. Cum se împart banii şi pe ce pot fi cheltuiţi

0
DISTRIBUIȚI

Consiliului Judeţean Timiş a votat astăzi proiectul prin care se aprobă finanţarea pentru cultele religioase din judeţul Timiş. Suma totală alocată pentru sprijinirea lăcaşelor de cult, pentru renovarea de biserici sau pentru construirea unora noi este de 2.000.000 de lei.

În referatul proiectului de hotărâre se arată că „sumele alocate cultelor religioase au fost stabilite procentual, în funcţie de numărul de populaţie stabilă de o anumită religie în total populaţie stabilă a judeţului Timiş, din statistica dată de recensământul populaţiei transmisă de Directia de Statistică a Județului Timiș, precum și a cererilor cu solicitările financiare depuse la Consiliul Județean Timiș Compartimentul Buget, din partea reprezentanților cultelor recunoscute în România de pe raza județului Timiș și analiza utilizării sprijinului financiar alocat de Județul Timiș în anul 2016”.

Cei mai mulţi bani merg către cultul ortodox român, care va primi o finanţare de 1.6 milioane de ei.


Cultele romano-catolic şi penticostal vor primi câte 100.000 de lei, cultul baptist are o alocare de 75.000 de lei, cel reformat de 30.000 de lei, greco- catolic – 25.000 de lei, adventist şi sârb 20.000 de lei şi evanghelic 15.000 de lei.

Consilierul judeţean Titu Bojin s-a abţinut de la vot, precizând că face parte din structurile de conducere ale BOR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.