INVAZIA continuă la graniţa de vest: peste 50 de cetăţeni străini au...

INVAZIA continuă la graniţa de vest: peste 50 de cetăţeni străini au fost opriţi în ultimele 24 de ore FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Tot mai mulţi migranţi ilegali sunt prinşi la graniţele României cu Serbia şi Ungaria. În ultimele 24 de ore a fost, practic, o invazie a acestora. Nu mai puţin de 54 de cetăţeni străini au fost depistaţi în zona de competenţă a Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi Oraviţa.

Proveniţi din Irak şi Siria, migranţii au încercat să intre ilegal pe teritoriul ţării cu acelaşi scop, de a ajunge în Occident. Dintre aceştia, 37 au fost stopaţi de oamenii legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, pe direcţia localităţilor de frontieră Comorâşte şi Vrani, deplasându-se dinspre Serbia, spre teritoriul ţării. Oamenii au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, unde s-a stabilit că 21 dintre ei sunt bărbaţi, 7 femei şi nouă copii, din Irak şi Siria, având vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani, respectiv 4 şi 10 ani.

Tot noaptea trecută, de această dată la Moraviţa, a fost reţinut un grup de 17 persoane (nouă bărbaţi, patru femei şi patru minori), cu vârste cuprinse între 4 şi 62 de ani.

La fel, mai la nord-vest, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, în colaborare cu lucrători din cadrul IJJ Timiş, în urma unei operaţiuni declanşate, au reţinut în apropiere de Beba Veche şapte bărbaţi care nu puteau să-şi justifice prezenţa în zonă.


În cadrul verificărilor, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Irak, Pakistan şi Palestina, cu vârste cuprinse între 17 şi 57 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.