PSD Timiş pune piciorul în prag în scandalul terenurilor pentru case oferite...

PSD Timiş pune piciorul în prag în scandalul terenurilor pentru case oferite de Primăria Timișoara. Ce îi cere Dobra lui Robu

1
DISTRIBUIȚI

La câteva zile după ce presa locală a anunţat că pe lista cu beneficiari de terenuri gratuite din partea Primăriei Timişoara se numără şi mai mulţi apropiaţi ai prmarului Nicolae Robu, precum consilierul său personal Cătălin Iapă, consilierul local Grigore Grigoroiu şi fosta consilieră personală a primarului, Sanda Greblă, PSD Timiş a emis un comunicat de presă prin care preşedintele executiv al filialei critică modul în care Robu s-a ocupat de interesele apropiaţilor săi.

„Consider că atribuirea acestor terenuri oamenilor fideli primarului Nicolae Robu nu este deloc întâmplătoare, dar nu am de gând să vorbesc despre legalitate, există instituţii abilitate să judece cazul.


Cel puţin moral, cred că putem cataloga faptele ca fiind îndoielnice. Aşadar, îi solicit lui Nicolae Robu să le ceară celor care au primit terenurile să renunţe la ele de urgenţă, convins fiind că în Timişoara există tineri care chiar ar avea nevoie de un astfel de ajutor din partea Primăriei. Totodată, îi solicit primarului Timişoarei să facă publice criteriile de selecţie a persoanelor cărora li s-au atribuit suprafeţele de teren pentru construirea locuinţelor”, a transmis Călin Dobra.

Amintim că primarul Nicolae Robu a declarat deja de două ori că distribuirea parcelelor de teren s-a făcut printr-o analiză a dosarelor şi respectând criteriile de selecţie votate de consilierii locali.

1 COMENTARIU

  1. Auzi si la Dobra…sa publice criteriile de selectie a dosarelor…pai SUNT PUBLICE inteligentule din moment de 300 de oameni si-au depus dosarele doar nu si le-au depus fara sa cunoasca demersurile….numai intelegenti printre liderii nostri…. Inc a o pasarica a lui Dobra e cica sa le ceara sa renunte la terenuri…pai frate daca lucrezi in primarie inseamna ca esti cu buzunarele pline si ai locuinta asigurata sau ce, ca nu inteleg? cei din primarie sunt si eui oameni si au aceleasi drepturi ca oricare altul….pot fi acuzati doar de faptul ca lucreaza in primarie si poate ajunge informatia mai repede la urechile lor, dar nu pot fi acuzati ca ar fi primit teren pe nedrept…eu unul stiu de acest demers din presa online si am aplicat dosarul…cine vrea se informeaza pe subiectele care il intereseaza….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.