„Distrus de instituții și politică, să ardă întreg sportul, căci focul purifică”, transmiteau druckerii timișoreni la cea mai recentă partidă de pe teren propriu, unul dintre numeroasele lor mesaje din ultimii ani prin care îndeamnă la o reformă radicală a tot ce înseamnă sport românesc.
Faptul că echipele de top din marile orașe (și nu doar de fotbal) sunt susținute în număr semnificativ exclusiv de autoritățile locale mi se pare (nu știu ce cuvânt ar fi mai potrivit, dar cred că) o mare tâmpenie.
Noul guvern a dat o ordonanță prin care încearcă să reglementeze nebuloasa legislativă care a pus probleme multor edili, o idee bună pe moment, însă nu cred că facilitarea în acest mod a finanțării sportului din bani publici este benefică pe termen lung. Având în vedere că trăim în țara în care trăim, „cumetriile” vor fi la putere, iar edilii se vor repezi la rezultate rapide cu cheltuieli mari, pentru propria imagine.
Logic mi s-ar părea ca autoritățile locale să investească în infrastructură, nu în cluburile în sine, lăsându-le pe acestea să trăiască sau să moară pe barba lor, din încasările pe bilete, merchendising, sponsori și, dacă ajungi acolo, bani din premii.
Și dacă tot se dă liber la investit în cluburi, autoritățile locale ar putea, de exemplu, să investească în CSȘ-uri, mai degrabă, decât să susțină echipe care reușesc de obicei performanța de a se salva de la retrogradare și în câțiva ani dispar. Cluburile așa-zis mari ar trebui să se întindă exact atât cât le permite plapuma. Dacă n-ai bani de salarii enorme, nu oferi salarii enorme. Dacă nu-ți permiți să evoluezi în prima divizie, du-te mai jos până ai puterea necesară.
ACS Poli a înghițit bani serioși de la bugetul local, până când „robinetul” a fost oprit de frica Curții de Conturi. În șapte ani, echipa se poate lăuda cu o finală de Cupa Ligii (competiție care a și dispărut) și cu naveta între Liga 1 și Liga 2. Cealaltă echipă cu particula Poli din oraș, ASU, a ajuns greu, prin propriile forțe, sprijinite pe infrastructura precară a orașului, din Liga 5 până în Liga 2. Unde abia a supraviețuit, pentru că atât poate momentan.
Dar aici, la Timișoara, am fi putut avea cel mai bun exemplu funcțional pe ideea infrastructură – autorități și clubul – restul, dacă în 2012 Trump-ul local ar fi ascultat și alte voci decât cele din propriul cap.
Dar tot românu’ se pricepe la fotbal și politică, așa cu mai bine nu mă băgați în seamă. Numa’ zic: se poate mai simplu.
