Timișoara, în premieră gazdă a cursurilor UEFA PRO. Un antrenor care a...

Timișoara, în premieră gazdă a cursurilor UEFA PRO. Un antrenor care a contribuit la o minune în Serie A e invitat special în Banat

0
DISTRIBUIȚI
Manuele Cacicia (foto centru). Foto: massarosacalcio1925.it

Luni și marți orașul de pe Bega va fi gazda unor cursuri specializate de antrenorat organizate de Ciprian Urican. Sosirea lectorilor italieni Massimo Lucchesi și Manuele Cacicia a determinat Școala Federală de Antrenori să mute în premieră un modul pentru licența UEFA PRO în afara Bucureștiului.

Cacicia vine în premieră pentru a susține cursuri în România și e antrenorul secund al revelației Crotone. Nou promovată care a reușit să se salveze miraculos în sezonul trecut de Serie A.


Massimo Lucchesi se află, în schimb, pentru a treia oară în România. El deține unul dintre cele mai importante site-uri de specialitate din Europa (allenatore.net) și organizează cursuri inclusiv pentru federația italiană.

”Fiind în această perioadă, cursul PRO și-a mutat modulul pentru prima dată de la București. Au considerat că e important să fie prezenți antrenorii la cursurile lui Massimo și Cacicia. Cursul se adresează tuturor antrenorilor, indiferent de licență. E organizat de mine prin coaches-ahead.ro”, a declarat Ciprian Urican pentru PRESSALERT.ro. Organizatorul e ușor dezamăgit de numărul mic al tehnicienilor din zonă care s-au înscris până acum la cursuri. ”Asemenea lectori sunt foarte greu de adus în țară”, a precizat Urican. Numele evenimentului e ”Coaching plan: Tehnica și tactica în fotbalul modern” iar tinerii antrenori și nu numai au ocazia să înțeleagă cum se desfășoară programul de pregătire la cele mai importante cluburi din fotbalul profesionist european.

Doritorii se pot înscrie la fața locului. În funcție de licență aceștia trebuie să achite între 300 și 450 de lei. Înscriei se pot face și la numărul de telefon: 0724 022 858 (Ciprian Urican).

Cursurile se desfășoară luni-marți, 19-20 iunie. De la ora 9, în sala Aula Magna a Univ. de Vest din Timișoara, începe partea teoretică, în timp ce partea practică se va desfășura la Baza 2 Politehnica, de la ora 16.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.