În dulcele stil clasic, Dragnea a încercat să-l „ungă” pe Grindeanu, care însă a refuzat un post bine plătit la ASF sau un loc călduț de vice prim minstru. Multă lume a fost entuziasmată de modul în care primul premier din Banat a ținut piept propiului șef și a refuzat „șpaga” oferită pentru a pleca în liniște. Și aici se vede cel mai bine cât de „defectă” e țara în care trăim. De prea multe ori, și în prea multe situații, izbucnim în urale când cineva face ceva normal. Un cetățean care nu aruncă gunoiul pe jos pe stradă, un polițist care refuză o șpagă, un șantier din bani publici care se încheie la timp, un prim-ministru care arată un pic de coloană vertebrală.
Bravo, măi băieți, v-ați comportat normal!
La prima vedere, lupta are de a face doar tangențial cu țara și mai mult cu controlul PSD, fiind dată între cei condamnați și cei care n-au fost condamnați încă. Iar această din urmă categorie e atât de rarefiată, cel puțin „la vedere”, încât momentan Grindeanu a rămas singur de partea sa, unde a apărut apoi și păcăliciul Ponta. Dincolo, în schimb, ajunge să te uiți la șeful de partid (condamnat), care „angajează” pentru evaluarea guvernului un fost membru implicat în vreo trei dosare de corupție.
Deci chiar dacă momentan se luptă între ei pentru accesul la ciolan și la „butoanele” care le permit să-și amâne încarcerarea, să nu uităm că toți fac parte din marea famiglie a politicii românești, unde toți îs o apă și-un pământ. Doar gradul de ticăloșie diferă, iar asta depinde mult și de expunerea de care are parte fiecare. Pentru că un „pește mic”, abia mânjit, poate părea balaurul din povești cu expunerea media potrivită, în timp ce Diavolul în persoană ar putea, trăgând sforile din umbră, fără să iasă prea mult la televizor, să treacă aproape neobservat.
Orice s-ar întâmpla, scepticismul ar trebui să fie „setarea” de bază, pentru că în politica românească alb și negru nu mai există demult, iar nuanțele de gri sunt greu de deosebit.
PS: Cum ar fi fost zilele trecute dacă exista și opoziție în țara asta?
