Din clipa în care Liviu Dragnea și partidul său personal au ajuns să conducă România s-a instalat Era Minciunii. Trăim o poveste de groază în care regele recunoaște că nu are veșminte și încearcă să ne convingă că în fundul gol ar trebui să umblăm cu toții. Din clipa în care Liviu Dragnea și aghiotantul său Călin Popescu Tăriceanu au pus mâna pe putere, țara a fost pusă în așteptare. Noi, cetățenii, stăm la coadă la ghișeul lor așteptând să termine de spălat rufele și să se scuipe reciproc, împroșcându-se cu lături de la masa festivă de acum câteva luni ca într-o familie tradițională sănătoasă. Îi întreb, în primul rând, pe cei care i-au votat: cât vi se pare că au făcut pentru voi, până acum, acești oameni pe care i-ați trimis să vă reprezinte? Cum evaluați toată activitatea lor, de la OUG 13 încoace?
După debarcarea lui Sorin Grindeanu, premierul pe care tot el l-a desemnat, Liviu Dragnea rămâne stăpân în PSD, supraviețuind unei noi încercări de detronare.
Iar lupta s-a dat pe terenul nostru, pe banii noștri. Am asistat la un spectacol de mâna a doua pentru care am plătit bilete la preț de aur.
Este evident că „interesul național” fluturat în campanie, dar și după, de această gașcă nu coincide cu ceea ce înțelegem noi prin această sintagmă. Pentru că, din 11 decembrie, România a luat o pauză. O mână de oameni se răfuiește cu predecesorii, cu opoziția, cu justiția, cu tata și mama lor. Între timp, noi așteptăm. Autostrăzi, spitale, școli, grădinițe, o viață normală, deci.
Suntem la mâna unei grupări care nu-și mai ascunde năravul. O Cosa Nostra care a confiscat o țară întreagă, întorcând periculos cârma tot mai mult spre est, o ilustrare a unei mentalități a conducătorilor săi despotici. România este lăsată fără speranță, fără șansa unei revanșe pentru încă aproape patru ani. Țara și-a oprit motoarele ca să poată trece Volga tovarășilor, democrația noastră pirpirie fiind, astăzi, mai amenințată ca niciodată cu dispariția sub o cizmă grea, „made in URSS”.
