Mirabela Dauer: „Sunt printre puţinii fericiţi din generaţia mea care încă e...

Mirabela Dauer: „Sunt printre puţinii fericiţi din generaţia mea care încă e chemată la spectacole şi televiziuni“ FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Mirabela Dauer a susţinut un concert extraordinar la Timişoara

Mirabela Dauer, una dintre cele mai îndrăgite cîntărețe din România – care în data de 9 iulie a împlinit vârsta de 70 de ani – a susţinut joi seara un concert la Timişoara, evenimentul desfăşurându-se în cadrul seriei tematice La Gioia, în Fratelli. Recitalul artistei a fost savurat pe deplin de publicul prezent, care a cântat alături de Mirabela Dauer o serie de şlagăre binecunoscute din categoria „evergren“. Înaintea spectacolului, Mirabela Dauer ne-a acordat un interviu.

Când aţi mai cântat în Timişoara?
– Nu mai ştiu. Oricum, nu am mai fost demult în Timişoara, că nu m-a invitat nimieni.

– Miercuri seara aţi fost invitată să cântaţi în ziua zero a festivalului Electric Castle, alături de Corina Chiriac. Cum a fost contactul cu noua generaţie?
– A fost un regal, o atmosferă extraordinară. Am plecat încântată. Generaţia asta tânără, căci acolo erau cam până în 30 de ani… a făcut o atmosferă deosebită. Încă o dată mi-au dovedit ce geniali sunt copii ăştia. Au cântat toate piesele noastre cuvânt cu cuvânt. Copii nu vor să fie decât liberi. Şi chiar dacă ei iubesc hard rock-ul sau oricare altă muzică ştiu să iubească şi generaţia mea. Acum doi ani când am început să merg în cluburi cu proiectul Diskoteka eram puţin neîncrezătoare. Dar când am văzut că sute de oameni plătesc bilet să mă vadă… a fost unul din momentele frumoase din viaţa mea. Iar concertul de la Electric Castle a fost devastator de frumos…

– Ce părere aveţi de muzica uşoară românească din zilele noastre?
– Pentru mine, există muzică bună şi proastă. Nu există muzică veche sau nouă. Sunt hituri care sunt puse în valoare de solistul respectiv, altele sunt stricate. În general se merge foarte mult pe imagine. Andra are câteva piese de substanţă. În rest… totul este imagine. Videoclipul ajută foarte mult. Există radiouri şi posturi TV muzicale care nu vor să difuzeze muzică veche. Spun ei că nu e target-ul lor. Patronii acestor radiouri habar n-au ce şi cum, stau în birouri şi dau indicaţii. Nu mă deranjează că muzica mea nu e difuzată. Din păcate şi la Radio România sunt difuzată rar. Dar, nu e nicio pierdere, am spectacole în locuri extraordinare.

– Când ne putem aştepta la un nou album? Mai merită să scoţi discuri în vremurile noastre?
– Nu merită să scoţi discuri. Niciodată nu a meritat. Şi asta pentru că noi artiştii care contribuim doar cu glasul, suntem nişte executanti. Bani iau compozitorii şi texterii şi casa producătoare. Am un prieten care a vrut să facă un canal Youtube cu piesele mele. Şi nu se poate. Asta pentru că piesele sunt puse de Electrecord sau pe canalulul unor anonimi. Care se folosesc de piesele mele. Încă nu am avut timp să fac vâlvă pe acest subiect, dar urmează.  Munca mea de 40 de ani nu o pot folosi, că e restricţionată. Am scos CD cu revista Taifasuri şi mai scot albume cu un grup de copiii. Nu se mai vând albume, asta e realitatea.

– Care este situaţia spectacolelor susţinute în ţară?
– Mai demult plecam cu lunile în turneu în ţară.


Acum trebuie să mergi la mare că acolo vine toată lumea. Te duci frumos îmbrăcat şi în primul rând îţi vin unii în şlapi şi care mănâncă seminţe.

– Pentru a trăi din muzică uşoară e necesar să faci compromisuri?
– Eu sunt printre puţinii fericiţi din generaţia mea care încă sunt chemată. Şi la televiziuni şi la spectacole. Nu vreau eu să merg cât mă cheamă. Evident că contează imaginea, dar nu mă duc la toate emisiunile unde sunt chemată. Şi….vorbesc numai ce vreau eu, când vreau…şi mă duc la cine vreau eu. Asta se ştie. Dacă nu-mi place, plec din emisie, în direct. Eu ador meseria asta. O fac din pasiune. Dar şi pentru a mă întreţine. Mulţi artişti din generaţia mea s-au retras. Adevărul e că noi după 1990 nu mai câştigăm bani. Până atunci era bine ne ajungeau banii, nu erau atâtea tentaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.