Primarii din Timiş, lăsaţi cu ochii în soare. Ce se întâmplă cu...

Primarii din Timiş, lăsaţi cu ochii în soare. Ce se întâmplă cu fondurile alocate prin PNDL

0
DISTRIBUIȚI

 

S-a scurs mai bine de jumătate din anul 2017, dar primarii din Timiş încă mai aşteaptă alocarea fondurilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care, cel puţin la nivel declarativ, era o prioritate pentru guvernul PSD. Un semal de alarmă a fost tras recent de primarul comunei Gottlob, Gheorghe Nastor, care spune că în vreme ce unele comune primesc fonduri extrem de mari, în condiţiile în care ar putea accesa fonduri de la Uniunea Europeană, altele, nu primesc nici bani prin PNDL, nici nu sunt eligibile pentru finanţare europeană.

„Din nefericire nici acum pentru judeţul Timiş nu s-a publicat lista proiectelor şi obiectivelor care vor intra în construcţie sau în reabilitare.


Şi spun asta pentru că de exemplu pe învăţământ, dacă nu reuşim în luna iulie să ştim ce proiecte avem de reabilitare sau de construcţie nu văd cum putem începe anul şcolar în septembrie şi nu mă raportez doar la comuna Gottlob, ci mă refer în general . Unele construcţii necesită reparaţii. Dacă nu asigurăm finanţarea în luna iulie nu văd logica, nu văd cum am putea începe anul şcolar în condiţii bune. Noi avem o reabilitare de grădiniţă, azi am semnat contractul cu firma câştigătoare, nu vom reuşi să facem lucrările până în septembrie, înseamnă mansardare, extindere grădiniţă cu program prelungit. Sigur vom avea un blocaj din punctul acesta de vedere. Să nu aveţi impresia că stăm şi dormităm şi aşteptăm să ne vină ceva. Strictul necesar îl facem noi. Dar nu mi se pare normal, necesită nişte reparaţii mai ample pe care bugetul local nu le poate suporta. (…) Dacă se continuă politica asta de a aloca fonduri când mulţumesc, nu mai am nevoie de ele nu vom ajunge niciunde”, a declarat Nastor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.