„Te mănâncă profesionala” – vă e cunoscută expresia, nu? Este bau-baul vechi și încă foarte actual, emblema unui viitor ratat încă din clasa a 9-a, cu care părinții își sperie copiii atunci când încearcă să-i convingă să învețe pentru primele examene serioase din viețile lor.
După o nouă sesiune de Evaluare Națională, suntem confruntați cu o realitate care nu se schimbă în România. Și anume, că generația aflată la pragul dintre copilărie și adolescență se împarte doar în două, brusc și irevocabil: cei care au ajuns la liceele bune și ceilalți, împinși către așa-zisele profesionale, adică, de foarte multe ori, către Nicăieri. Cu puține excepții, aceste școli aflate la periferia planurilor coapte prin Ministerul Educației în ultimii 20 de ani au devenit refugiile celor fără șansă, „cimitire ale tinereții”.
„Lăsați orice speranță, voi cei care intrați aici” – iată un motto potrivit pentru multe dintre aceste instituții, iar elevilor li se amintește asta an de an, până la Bacalaureatul pe care nici nu visează să-l ia.
Sunt școli care nu duc niciunde, roți ruginite de utilaje-fantomă care se învârt în gol, strivind orice șansă a tinerilor care, din diverse motive, nu au fost buni la mate și română.
Toate partidele politice care s-au succedat la putere din 90 încoace au clădit, cărămidă cu cărămidă, aceste închisori de vise, distrugând idntr-o lovitură sistemul învățământului profesional. Totul, întreținut de o mentalitate ce respinge „meseria” ca pe ceva rușinos, un handicap, o dovadă că „ai fost prost”. Munca, deci, trebuie să fie doar într-un fel ca să fie respectată în România.
Pentru atâția copii, viața e pecetluită încă de la primii pași spre maturitate. Prima lecție pe care le-o predă societatea adultă este despre eșec. Li se arată că trăiesc într-o țară în care loc în față vor prinde, în viitor, doar cei care au rezolvat mai bine o problemă de aritmetică sau au știut un sinonim în plus la un cuvânt. Că, în definitiv, aici, pe pământul acesta, viața merge bine și fără ei.
