Un liceu din Timișoara le cere candidaților la admiterea în clasa a...

Un liceu din Timișoara le cere candidaților la admiterea în clasa a IX-a să pună în dosar și 50 de foi goale. Vezi reacția inspectoratului școlar

3
DISTRIBUIȚI

Ministerul Educației a făcut publice, ieri, rezultatele primei repartizări computerizate, iar începând de astăzi pot fi depuse dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost admiși în clasa a IX-a.

Reprezentanții Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara au afișat la avizierele școlii și actele necesare la înscrierea în clasa a IX-a, iar una dintre cerințe este cel puțin ciudată.

Astfel, candidații trebuie să pună în dosarul de înscriere și 50 coli xerox. Vorbim de foi goale, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș spun că știau că exista această practică în trecut în unele unități de învățământ, cu care, însă, nu sunt de acord.

„Nu m-am mirat când am văzut, nu m-am mirat deloc.


Le-am trimis un mesaj directorilor și le-am spus: nu le mai cereți la înscrieri coli, timbre și alte cele, nu ei, copiii și părinții, sunt furnizorii dumneavoastră, învățământul e gratuit, ați uitat declarația ministrului Educației? Presa face vâlvă pe motivul că faceți lucrurile astea și e normal să facă așa. Pentru ce aveți nevoie de 50 de foi xerox?”, ne-a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Conducerea Colegiului Tehnic “Emanuil Ungureanu” din Timișoara nu a putut fi contactată pentru a explica de ce le solicită candidaților 50 de foi xerox.

Depunerea dosarelor de înscriere la liceele la care candidații au fost repartizați în clasa a IX-a se va realiza în perioada 13 – 17 iulie.

3 COMENTARII

  1. Pai stiu eu de ce: imi spune copilul ca merg profesorii pe coridoare si sub brat au catalogul si doua trei bibliorafturi cu hartii, parca sunt nebuni

  2. Nu se intreaba nimeni ce fac cu atata hartie? Inspectorul general nu are sa-si puna nici o intrebare??? Ministerul ala nu are nici o apasare??????

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.