Zile DE FOC în vestul țării. Vezi ce temperaturi se anunță pentru...

Zile DE FOC în vestul țării. Vezi ce temperaturi se anunță pentru următoarele zile

0
DISTRIBUIȚI

Administrația Națională de Meteoologie a emis o atenționare meteorologică de cod galben pentru 13 județe din vestul și sud-vestul țării, unde, începând de astăzi, se vor înregistra temperaturi care vor depăși 33 de grade.

Valul de căldură și disconfortul termic vor fi mai mari în Banat și sudul Crișanei, unde, luni și marți, temperaturile vor atinge 37 și 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unități și local îl va depăși ușor.


Și nopțile vor fi tropicale, căci temperaturile nocturne vor depăși, la rândul lor, 20 de grade.

În cursul zilei de miercuri, disconfortul termic se va atenua în zona de vest și se va menține ridicat doar în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala frecvent manifestări specifice instabilității atmosferice. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza informațiile.

Din fericire, valul de căldură nu va dura mult, iar de joi vremea se va răcori în partea de vest a țării, pentru weekend-ul următor fiind estimate, pe alocuri, maxime de doar 25 de grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.