Nimeni nu cere lucruri nemaivăzute. Nu vrem imposibilul. Vrem ca un lucru ce a fost odată făcut bine, să se păstreze şi să se continue.Când ajungi să te simți din ce în ce mai singur pentru că semenii tăi sunt aiurea, înseamnă oare că trebuie să schimbi țara?
Îmi zic, în fiecare zi, ”fericiți cei săraci cu duhul” și încerc să pătrund sensul profund.Numai cred că sunt fericiți.
În micimea lor și-au făcut icoană din fundul șefului, nu contenesc să-i laude posteriorul, să i-l sărute mai des de trei ori pe zi. ”Șefu*, ești bun, ești valabil. Ești cea mai frumoasă floare”.O panseluță perfectă în două culori complementare, sub curcubeu.
Cei săraci cu duhul există pentru orele de serviciu în funcții ocupate vremelnic, și în care pot servi. Pe șef. Sau în patul șefului.Pe masa de lucru, sub birou. După gust. Își pun masca de dimineață, se rujează atent, încalță tocurile și își fixează ochelarii cu ramă neagră pe figură. Poșeta Michael Kors falsă e atârnată de încheietură și pornesc spre ”birou”. Opt ore, cu pauză de masă. Apoi, pleacă acasă. Bunăstarea din imaginea lor expiră zilnic la finele programului. Acela e vagul moment de lucuditate în care neuronii se bâțâie și strigă cât de rahat e toată faza. Noroc că trece. Mâine, consilierii și consilierele intră pe ”repeat”. În week-end-uri aproape că nu au habar ce să facă, au uitat de mult cum să se joace cu copiii, mor de falsitate și de plictiseală.
