Rememoram campania pentru alegerile locale de anul trecut și, admirând mărețele realizări ale prezentului, mi-am amintit de directorul care, la plecare, demis fiind, i-a lăsat moștenire urmașului trei plicuri pe care să le deschidă pe rând la momentele de bilanț.
Având rezultate dezastruoase, acesta din urma a apelat la plicurile salvatoare. După primul an, îndemnul din plic spunea: ”Dă vina pe mine!”. Al doilea: ”Fă proiecte, ia-ți angajamente”.
Ura! Suntem bogați! Avem un masterplan de ceva ani, pe care s-au plătit ceva bani. Avem o multitudine de proiecte, atent orientate și mă întreb: oare melcii plătesc conștiincios datoriile electorale? Și cui? Altor melci? Le plătesc pe față? Sau băloșindu-se de noi? Rămâne de văzut. O mierlă mi-a șoptit de dimineață că un melc, sătul de controale încrucișate și speriat de verificarea originii materialelor cu care și-a clădit casa, caută avocați care să i-o ascundă. Se întreabă și el dacă, fără cochilie, (re)devine un limax. E o curiozitate pe care, de altfel, o împarte cu mai mulți: dacă în urma celor controale rămâne doar cu spatele gol sau și cu posteriorul din prelungirea picioarelor.
Și, apropo, anecdota începută avea și un sfârșit: după ce scapă de criticile înspăimântătoare, directorul nostru e nevoit să desfacă și cel de-al treilea plic în care scria: ”Fă trei plicuri!”
