Poveste imaginară cu oameni puternici

Azi visez. Împăratul colorat nu mai știe ce să facă pentru a ieși în față. Dă din picioruțele-i firave, baleiază pe ecranul smartphone-ului ca să caute noutăți despre sine, are idei care mai de care. De exemplu: orice copac devine în timp un potențial atentator la integritatea umană.

Dacă peste două decenii trece cu mașina pe lângă copacul respectiv, la furtună, și, forța vântului îi aruncă copacul pe vehicul? Grav. Ar putea fi rănit. Având în vedere vârsta, pagubele ar fi considerabile. Preventiv, copacii trebuiesc tăiați. Gestul irodic e completat cu decizii de amenajare teritorială, meschină, în timp ce profesioniștii sunt trimiși să mature frunzele din curtea împărăției, eventual.

Eventual, arhitecții ar putea ridica două degete ca să spună ”Împărate, ce ne facem cu deranjazrea arhitecturală a zonei?”, indicând Piața 700 – dar nu o fac nici ei, de teamă că în secunda doi, unde le stau picioarele le va sta și ștampila. O hardughie care până la urmă nu leza decât prin activitățile comerciale derizorii din interior, a ajuns să fie ridicată la înălțimea unei mărețe realizări – poate cea mai importantă din începutul erei ultimului împărat, care a dispus mutarea. Strămutată la zeci de metri distanță, acum crește precum făt-frumosul – cu mai multe etaje și spații de închiriat. O fi bine?

O fi bine. Atâta vreme cât nimeni nu are obiecții, înțelegem că sunbtem conduși de cei mai puternici dintre puternici și că e bine.