Articles tagged with: heroina
Tribunalul Timiş a pronunţat, astăzi, sentinţa prin care au fost condamnaţi 12 dintre cei 35 de inculpaţii din lotul “Autobuzul”. Judecătorul s-a pronunţat în cazul celor care şi-au recunoscut acuzaţiile aşa cum au fost formulate …
Unul dintre traficanţii de heroină din “lotul Autobuzul”, care au fost trimişi în judecată în lipsă de DIICOT, a fost capturat, ieri, în Belgia. Pe numele acestuia exista emis un mandat de arestare internaţională pentru …
La Tribunalul Timiş, unde s-a judecat dosarul “lotului Autobuzul”, în care DIICOT a trimis în judecată 35 de persoane din care 29 în stare de arest pentru tafic de heroină, a fost termenul recunoaşterilor. Acuzaţi …
La Tribunalul Timiş s-a judecat, astăzi, primul termen pe fond al dosarului “Autobuzul” în care DIICOT a trimis în judecată 35 de persoane, din care 29 în stare de arest, pentru trafic cu heroină. Inculpaţii …
35 de inculpaţi, din care 29 în stare de arest, au fost trimişi în judecată, ieri, de DIICOT Timişoara, procurorii finalizând rechizitoriul operaţiunii “Autobuzul”, care a însemnat o anchetă de trei ani împreună cu poliţiştii …
Judecarea, astăzi, a recursului celor patru traficanţi de droguri arestaţi săptămâna trecută de tribunal în dosarul lotului “Autobuzul” la Curtea de Apel Timişoara nu a fost lipsit de incidente. Vă reamintim că Răducanu Ionel, Bălănescu Costel Alberto, …
Poliţiştii de la Antidrog şi procurorul DIICOT au continuat investigaţiile în dosarul “lotului Autobuzul” în care, până acum, au fost arestaţi 21 de traficanţi de droguri din Lugoj şi Bucureşti, acuzaţi de constituire de grup …
Apariţie surprinzătoare astăzi la Curtea de Apel Timişoara unde s-a judecat recursul celor 21 de traficanţi de droguri din “lotul Autobuzul” împotriva deciziei tribunalului de prelungire a mandatelor de arestare preventivă – fostul procuror Ciprian …
Curtea de Apel Timişoara a judecat, astăzi, recursul DIICOT împotriva deciziei judecătorului Flavius Ionescu de la Tribunalul Timiş prin care nouă inculpaţi din lotul “Autobuzul” au fost lăsaţi în libertate. Trei dintre aceştia – Marin …
Opt traficanţi de heroină care au fost arestaţi în dosarul instrumentat de DIICOT privind reţelele de distribuţie din Lugoj – Gădean Silviu Stelian, Troike Flavius Siulviu, Lugojan Cosmin Nicolae, Bodea Florin Alin, Popovici Darian, Lupu …
Traficanţii de heroină, reţinuţi de DIICOT în cadrul operaţiunii “Autobuzul”, au fost lăsaţi în libertate de judecătorul Flavius Ionescu pe motiv că nu reprezintă un pericol social. Halucinanta explicaţie apare în motivaţia deciziei prin care …
Traficanţii de droguri ridicaţi de “Crimă Organizată” în cadrul operaţiunii “Autobuzul” află, săptămâna aceasta, dacă rămân în arest sau în libertate. Operaţiunea antidrog a vizat dealerii de droguri care-i aprovizionau pe consumatorii din Lugoj, dar …
După audieri maraton care au durat până azi dimineaţă, procurorul DIICOT care instrumentează dosarul traficanţilor de heroină de la
Lugoj a decis reţinerea pe 24 de ore pentru 19 dintre cei ridicaţi în cadrul operaţiunii “Autobuzul“. …
Lugoj, capitala bănăţeană a heroinei, a fost luată cu astalt, în această dimineaţă de poliţiştii de la “Crimă Organizată” în cadrul celei mai ample operaţiuni antidrog din ultimii ani. Ancheta DIICOT vizează zeci de traficanţi …
Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în dosarul de trafic internaţional de droguri în care a fost arestat şi lugojeanul Emilian Birgian, care a susţinut că este nepotul Patriarhului Daniel. Ulterior reţinerii sale, Patriarhia Română a negat …
Patriarhia Română a emis, astăzi, un comunicat oficial în care susţine că “numitul Birgian Emilian Ioan nu este nepotul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar informaţia calomnioasă este o încercare de dezinformare a …
Arestarea lui Emilian Birgian, nepotul Patriarhului Daniel, pentru implicarea în traficul cu heroină, anunţată în exclusivitate de PRESSALERT.ro readuce în prim plan Lugojul, ca fief vestic al traficanţilor de heroină. Încă din anii 90, poliţiştii de …
Procurorii DIICOT au anihilat o reţea internaţională de trafic cu heroină, printre cei şase români şi turci arestaţi aflându-se şi lugojeanul Birgian Emilian Ioan, de 29 ani. Acesta este nepotul Patriarhului Daniel, tatăl Preafericitului fiind frate cu bunicul …
85 de kilograme de heroină, descoperite în buteliile de aer ale unui TIR bulgăresc care transporta ajutoare pentru Haiti, i-au adus o sentinţă de 15 ani din partea Tribunalului Arad şoferului acuzat de trafic internaţional …
Proprietarii clădirilor vor fi obligaţi să renoveze faţadele clădirilor, în caz contrar riscând să ajungă chiar la puşcărie, conform unui proiect de ordonanţă, iniţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi obţinut de Mediafax.
Visul românilor de …
Raportul public al Curţii de Conturi care sintetizează rezultatele verificărilor efectuate anul trecut la autorităţişe publice, referitor la exerciţiul financiar 2008, relevă un fapt uluitor: totalitatea abaterilor constatate depăşeşte suma de 43 de miliarde de …

