Recunosc, chiar dacă voi atrage mânia ultraşilor, că nu m-am dus la Poli – Dinamo. Nici nu m-am uitat la meci.Pentru că mi s-a părut mai interesant să-l urmăresc pe Crin Antonescu. Plus lehamitea de a vedea aceiaşi echipă timişoreană – extrem de bună în meciurile cu alţii, dar împiedicându-se invariabil în faţa câinilor. De nenumărate rânduri. Prin minutul 50 am dat pe Antena. Era 0 -0. Aşa că am schimbat repede. Claxoanele dinspre stradă mi-au dat primul semn că s-a întâmplat ceva.
Ceva de bine. Şi când schimb canalul surpriză. FC Timişoara a învins cu 2-0. O victorie aşteptată de 12 ani. Extrem de importantă pentru moralul echipei, pentru fanii alb-violeţi şi pentru antrenorul Sabău. Căruia îi vor fi iertate multe păcate. Sper ca rezultatul bun din această seară să fie primul semn de maturizare al echipei timişorene. Această victorie va fi cu adevarat istorică şi nu un simplu accident dacă, la sfârşitul campionatului, Timişoara va ieşi în stradă. Ca să-şi sărbătorească, aşa cum ştie, campionii.
