Aniversarea a 20 de ani de la revoluţia din Decembrie 1989 a început sub semnul improvizaţiei. Invitat de onoare al lui Laszlo Tokes la manifestările organizate în 15 decembrie de biserica reformată, liderul Solidarităţii poloneze, Lech Walesa a avut parte de o primire umilitoare. Când a ajuns la Universitatea de Vest, Walesa nu a fost aşteptat de nimeni la intrare. Însoţit de escortă, fostul preşedinte al Poloniei a urcat spre aula magna ghidat de fotoreporteri. Extrem de încurcat, Walesa s-a uitat în stânga şi-n dreapta în speranţa că-l va observa vreunul dintre organizatori. Eroare. Şi-a făcut curaj şi a trecut de prima uşă. Şi s-a oprit. „Aici trebuie să intru?”, a întrebat mirat Walesa. Din Aula Magna, unde rula un documentar despre Laszlo Tokes, a apărut primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, care a încercat să salveze situaţia. „Eu sunt primarul Timişoarei. Bine aţi venit. Ştiţi, nu este un eveniment de noi, ci de minoritatea maghiară şi domnul Tokes”, s-a scuzat oficialul. După alte câteva zeci de secunde, Walesa a fost invitat să vizioneze ultima parte a filmului. Pastorul reformat a apărut la universitate după vreo jumătate de oră de la sosirea oaspetelui din Polonia. Deşi era gazda evenimentului şi fostul preşedinte polonez era unul dintre invitaţii săi speciali, Tokes nu a catadixit să se ducă în sală să-l salute , preferând să stea cu cunoscuţii.
La finalul documentarului, când Ciuhandu s-a apucat să împartă cadouri, Walensa a fost invitat pe holurile universităţii.
Lângă mesele încărcate cu prăjituri şi sticle de apă minerală, primarul Timişoarei le-a oferit lui Lech Walesa, Emil Constantinescu şi lui Laszlo Tokes plachete şi medalii aniversare. Liderul polonez a trecut şi peste această nouă ipostază şi le-a transmis românilor că „noi am deschis o a treia etapă de creştinătate şi putem dispune de ea cum dorim. Nici o generaţie nu a avut şansa noastră pentru pace, pentru evolutie. Daca ne vom permite să distrugem aceasta şansă, generaţiile viitoare nu ne vor ierta”.
Nincs cultur nalunk! La noi nu este buna simt. De ce mama lor de idioti am aflat doar dupa ce a plecat Lech Walesa din TM ca a fost la TImisoara? Sunt sigur ca s-ar fi strans multa lume sa il cunoasca. Boboru roman, ca e format din romani, unguri sau altii tat o sleahta de idioti necivilizati ramane. Dixit!!