Bugetul pentru Timiş – ţeapă sau cornul abundenţei?

Bugetul pentru Timiş – ţeapă sau cornul abundenţei?

1
DISTRIBUIȚI

Parlamentarii de Timiş au început să se încaiere-n declaraţii pe tema bugetului pe care Timişul îl va primi în 2010 de la Guvern.  Tonul l-a dat senatorul liberal Nicolae Robu care a anunţat, astăzi, că în proiectul de buget prezentat de guvernul Boc IV, nici una dintre investiţile din Timiş nu apare „ca pozitie, cu tot cu valoare”. Asta ar însemna că după aprobarea bugetului, devenit literă de lege, banii alocaţi nu ar putea fi deturnaţi spre alte proiecte. „Timişul este absent, ca de obicei, din proiectul de lege a bugetului, în timp ce în alte părţi, ce pentru alte localităţi cum e Clujul, Aradul, este o tradiţie în ultimii ani să apară poziţii explicite, cu fonduri alocate clar, pentru noi se consideră că nu e nevoie că este suficient să primim garanţii verbale că vom fi bine trataţi în continuare”, a susţinut Robu.

În replică.


deputatul PD-L Alin Popoviciu a anunţat triumfalist că ” pentru prima dată, Timişul va avea unul dintre cele mai mari bugete de dupa revoluţie.

alin popovici cu langosi

 Este pe locul 3 ca şi buget alocat judeţului nostru”. Pe lista de investiţii din judeţ care vor fi primiţi bani de la buget în 2010, Popoviciu a nominalizat  – trei săli de sport plus o sală polivalentă de 12.000 de locuri, bazinul olimpic care se va construi la Timişoara plus continuarea lucrărilor la centura Timişoarei. Din această cauză. deputatul democrat-liberal i-a acuzat pe cei din opoziţie că ” nu au cum să găsească în buget aceste lucrări pentru că nu ştiu să se uite în buget. Ei fac amendamente doar de dragul de a le face, nici măcar nu sunt în stare să caute exact unde trebuie să se uite”.

1 COMENTARIU

  1. Faina poza cu „pitziponcul”.
    In alta ordine de idei, ce-i trebuia la baba mea din Mehala? O sala polivalenta in care sa fie apludata cand va depasi recordul olimpic la inot, stabilt de varu Weissmuller (aka Tarzan) din Freidorf, in noul bazin olimpic.
    Pai, noi in Mehala ca si varu Tarzan din Freidorf avem nevoie de drumuri, canalizare si alte angarale de genu asta, nu de fitze sportive, unde sa-si dea jos slaninuta „pitziponcul” din imagine, dupa ce-a infulecat cu pofta „langoasele”. Daca are nevoie de sport sa se duca la Arena Sport, la fostul strand al „Tineretului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.