Ponta a intrat oficial în cursa pentru preşedinţia PSD

Ponta a intrat oficial în cursa pentru preşedinţia PSD

0
DISTRIBUIȚI

Victor Ponta a anunţat, în urmă cu câteva minute, că va candida la funcţia de preşedinte al PSD „în condiţiile în care Adrian Năstase s-a retras şi trebuie ca oamenii să aibă o alternativă la Mircea Geoană”. candidatul s-a declarat convins de faptul că”am credinţa că nimic nu e pregătit dinainte. Nu cred că este un congres la care tot se ştie inainte.


Sper să avem  un viitor în partidul social-democrat. Nu voi face echipa cu Vanghelie, ci cu restul colegilor.  Nu mai vreau să ne gândim la trecut. Mi-am facut datoria faţă de partid, faţă de Mircea Geoană în campania electorală. Mă bazez pe cei din sală nu pe cei din prezidiu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.