Grupare de crimă organizată anihilată în Germania pentru că în România a...

Grupare de crimă organizată anihilată în Germania pentru că în România a fost făcută scăpată de justiţie

1
DISTRIBUIȚI

Justiţia din România a făcut scăpată, în 2008, gruparea de crimă organizată care săptămâna trecută a fost anihilată de poliţiştii germani în prostituataurma unei ample operaţiune. PRESSALERT.ro a prezentat în exclusivitate detaliile operaţiunii internaţionale la care au participat poliţişti din România, Germania şi Spania. Operaţiunea cu nume de cod “FKK” a pornit de la informaţiile poliţiştilor de la “Crimă Organizată” din Timişoara legate de acţiunile grupării în Germania. Această filieră funcţionează de ani de zile, timp în care sute de femei au fost traficate, ajungând în bordelurile de acolo. Profitând de faptul că activitatea bordeluriloe este legalizată în Germania, românii deschideau stabilimente, fără a respecta însă nici o regulă, iar după o perioadă dispăreau.  Investigaţiile autorităţilor germane au scos la iveală faptul că reţeaua de români a provocat şi serioase “găuri” în bugetului federal prin aceste “bordeluri itinerante”. Monitorizarea activităţii reţelei a scos la iveală că era extrem de bine structurată, membrii acesteia având misiuni clare – de la supravegherea prostituatelor, asigurarea protecţiei activităţilor sau curierat.


Autorităţile germane au descoperit că românii nu au plătit nici un fel de taxe, prejudiciul stabilit doar până acum fiind de peste trei milioane de euro. Tinerele erau exploatate, fiind obligate să întreţină raporturi sexuale cu clienţii de oricâte ori doreau aceştia, bordelurile deschise de români funcţionând după principiul dai 70 de euro şi te distrezi cât poţi.

Poliţiştii de la „Crimă Organizată” din Timişoara au adunat probe încă din 2006 despre activitatea reţelei conduse de Strubert Alwin. În 25 februarie 2008, Tribunalul Timiş a emis pe numele acestuia şi a altor zece membrii ai reţelei mandate de arestare preventivă în lipsă pentru trafic de persoane, proxenetism şi constituire de grup infracţional organizat. Ulterior, mandatele au fost revocate de judecători după ce din Germania, prin intermediul avocaţilor, suspecţii au trimis declaraţii date în faţa notarului prin care victimele susţineau că nu sunt exploatate şi că totul este în regulă. Deşi mişcarea aceasta, dovedea şi mai mult organizarea reţelei, instanţa nu a mai considerat că membrii reţelei trebuie arestaţi. În aceste condiţii, gruparea de crimă organizată şi-a continuat nestingherită activitatea. Singura soluţie a rămas informarea autorităţilor germane despre activităţile reţelei şi,în final, anihilarea acesteia în urma operaţiunii FKK.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.