Biroul de europarlamentar al Elenei Băsescu, transformat în magazie

Biroul de europarlamentar al Elenei Băsescu, transformat în magazie

3
DISTRIBUIȚI

Lansat cu mare tam-tam, biroul de europarlamentar din Timişoara al Elenei Băsescu s-a transformat în… magazie. Cel puţin aşa se birou eba timis pobservă când treci pe stradă pe lângă sediul democrat -liberalilor.


Uşa, care asigură intrarea în sediul organizaţiei de tineret şi  pe care este afişat programul de audienţe al EBA „luni-vineri, 16-18” este tot timpul închisă. Chiar dacă ar fi deschisă, petiţionarului i-ar fi greu să treacă de mormanul de lucruri depozitate – un cărucior, o grămadă de pungi plus nişte genţi. La cât de des ajunge fiica preşedintelui prin Timişoara nu este nici o problemă. Oricum, nimeni nu se supără deoarece „PD-L e cel mai democratic partid din România”. După cum spunea chiar şeful interimar al pedeliştilor timişeni, Constantin Ostaficiuc. Care este culmea transparenţei politice, dacă nu a arăta poporului alegător deşeurile de la partid?

3 COMENTARII

  1. Greseala mare. Alea de se vad nu sunt deseuri ci sunt cadourile unui „mafalda” catre mezina prezidentiala.
    Pai cand o veni prin Mehala cu ala micu’ de-l „proiecteaza” de-un an cu Syda, in ce o sa-l care, nu. Un carucior la casa omului e aur curat. Si daca n-o veni plodu’ e bun pentru carat butelia.
    Domnu’ Dragos se vede ca esti barbat, pai o poseta trebe asorata la ceva. Asa ca unei femei ii trebe mai multe posete si posetute, sa fie asoratata in permanenta. Greu cu cariera asta politica iar succesurile se obtin greu. Asa ca dra. Basescu mai rarut prin Timisoara si mai mult prin Bamboo. Iar cand vine in Timisoara no sa vina la birou sa munceasca sau sa framante noroiul prin Mehala, merge la Hevan, Fratelii, Flora, Frends … (scuze pentru scrierea incorecta a numelor, dar io asa am invata la scoala ca se scrie cum se aude).
    Daca o vad pe dra. Basescu pe strase in noroiul Mehalei, asta da niuz.
    Iar despre gunoaie, poate nu si-au platit abonamentu’ la Retim.

  2. Domle, in Romania se’tampla minuni.
    Ieri (07.04) am trecut pe strasse (in drum spre Balta verde – pentru a ma droga cu aburi)si ce-am vazut. Din birouasul de ioroparlamentar al mezinei „dictachiorului” a iesit un … (ei, nici chiar asa – nu era un peste mic) de fapt, era omul de servici care aduna gunoaiele ce apar in fotografie.
    Da’ carutu’ tot acolo a ramas, semn ca se pregateste ceva in famiglie. Iar daca Syda tot o parasit postu’ din Paris, poate vine si-mi tine companie pe malu’ Baltii la o portie de aburit. S’o fi saturat sireacu’ de fitzele de Dorobanti si „Shampelizee” si merge s’o portie de abur de balta.

  3. Io tot zic ca in Romania se-ntampla si minuni dar nima nui ma crede. Zice ca e abureli.
    Da’ nu e domle.
    Mergand astzi pe strasse, ce’mi vad ochii. A disparut carutu’. Iar acu’ troneaza un mandru ficus.
    Amu’ din doua una: ori nu mai sunt planuri de nunta in famelia „dictachiorului”, ori unii bagatori de seama au citit articolu’ din pressalert, ori Cabenetu’ a incheiat contractu’ cu Retim s’au venit baietii sa duca gunoiu’.
    In primul caz, chiar ar fi o problema, pai cui o sa lase „dictachioru” frumusete de tara, daca fetele lui n’au de gand sa faca urmasi? Sau poate se gandeste sa ne mai blagosloveasca cu niscaiva oscior domnesc, care sa se nasca in agrada unui cocosh. Cine stie? Ca incurcate sunt caile dictachiorului. Sau poate nu.
    Or fi abureli de balta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.