Ce spune Isărescu despre mărirea taxelor?; cum ajungi de la cimitire la...

Ce spune Isărescu despre mărirea taxelor?; cum ajungi de la cimitire la privatizări?; unde sunt arestate femeile bronzate?

0
DISTRIBUIȚI
<


p>Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a tras un semnal de alarmă, arâtând că eventualele majorări ale taxelor şi mugur isarescu pimpozitelor vor avea un impact negative asupra economiei, şi aşa afectată de criza mondială, scrie Evz.

Viorel Popa, fostul şef al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti a fost numit de Adriean Videanu ca director adjunct în cadrul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care administrează societăţilor din energie şi industrie la care statul este acţionar – Petrom, Transgaz, Romgaz, Electrica, Hidroelectrica, dezvăluie Jurnalul Naţional.

Cristian Gabriel Alexe, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului şi diacon la Biserica Cuţitul de Argint, a fost filmat în timp ce lua bani din cutia milei şi-i bagă-n buzunar, înregistrarea fiind prezentată de Reporter Virtual.

Deţinuţii vor putea să aibă-n puşcărie calculatoare, dar acestea nu vor putea să aibă acces la internet sau posibilitatea de inscripţionare de date, conform unui ordin al şeful ANP, prezentat pe larg de Gândul.

Şeful poliţiei din Teheran a avertizat ca femeile bronzate vor fi arestate pe motiv că încalcă legea islamică, conform unei declaraţii publicată de The Daily Telegraph.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.