Licitaţii câştigate la Primăria Timişoara de firme care au venit cu costuri...

Licitaţii câştigate la Primăria Timişoara de firme care au venit cu costuri zero la materiale

2
DISTRIBUIȚI

În spatele contractelor de milioane de euro pentru asfaltările din Timişoara se duc războaie dure pentru adjudecarea potului cel bani bucuriemare. În funcţie de interes, una dintre părţi contestă rezultatul, chiar dacă în alte cazuri foloseşte metode identice de a fenta. Cel mai grav lucru este că reprezentanţii municipalităţii, cei al căror singur interes ar fi să dea bani câţi mai puţini pentru lucrăriii cât mai bune din punct de vedere calitativ, devin actori importanţi, implicându-se în război. De obicei, închid ochii la şmenurile favoriţilor sau îi descalifică din diverse motive pe competitorii care încurcă lucrurile.  Chiar dacă manevrele celor din comisii au miros de infracţiuni.

PRESSALERT.ro a intrat în posesia unor documente în care sunt inventariate o serie de „detalii” care au scăpat comisiilor de licitaţie pentru lucrările de reparaţie a drumurilor din Timişoara. Pe lângă modificarea normelor de deviz, despre care PRESSALERT.ro a scris în premieră, au fost descoperite alte trucuri de influenţat rezultatele licitaţiei. Astfel, oferte declarate câştigătoare nu au la bază costurile reale ale lucrărilor sau includ costuri care nu apar în caietele de sarcini.


Printre greşelile care au scăpat comisiilor sunt şi unele de-a dreptul incredibile – adunări de devize ale unor lucrări care au ca rezultat o sumă mai mică decât spune aritmetica, necompletarea unor rubricii obligatorii cu preţuri pentru diverse operaţiuni sau materiale, preţuri pentru cantităţi mai mici decât cele solicitate în caietul de sarcini. Demn de remarcat este faptul că la unele materiale, necesare pentru lucrările de reparatţii de drumuri, costurile trecute în ofertele de preţ au fost de zero lei. Şi firma a fost declarată câştigătoare, fără a da nici o explicaţie asupra modului în care au ajuns la acest cost. În alte situaţii, preţul trecut în ofertele câştigătoare era mai mic decât cel plătit furnizorului. Altfel spus, conform documentelor, firma a suportat o parte costuri din propriul buzunar.

Atât Culiţă Chiş, directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Timişoara, cât şi şeful său, edilul Gheorghe Ciuhandu, au susţinut, în ultima perioadă, că licitaţiile s-au desfăşurat cu respectarea legii şi de orice acuzaţie este legată de nemulţumirile firmelor care nu au câştigat contractele.

2 COMENTARII

  1. Cica, pe balta se vorbeste ca de fapt, unii asfaltatori au devenit firi atat de generoase incat dau materiale gratis si nu cer bani de manopera.
    Am vrea noi. Dar astea sunt vise.
    Mie imi plac aburerile astea. Daca castigam licitatia, declaram sus si tare ca totul a fost corect si e unii rai si negrii in ceru’ gurii care ne vrea raul, al nostru, al primarelui, al tuturor.
    Daca pierdem licitatia, aunci sigur a fost smen ca ala si alalalt au luat atata spaga, etc.
    Ar trebui ca cineva sa puna urmatoarea intrebare: „Mai, nene pierzatorule , de unde stii mataluta atat de bine cat s-a luat spaga si cine a luat’o? Ca prea le stii mataluta atat de bine. Da’ atunci cand mataluta ai castigat licitatia cum fu? La cine dadu’si parandaratu?”
    Cam astea sunt povestile cu licitatiile romanesti. Astazi castiga cel care a pierdut ieri si vitavercea. Povestea este fara de sfarsit.
    Iar procurorii Ariel (curata tot) nu se pot lua de primarie, doar de unde’si primesc tichetu’ Telpark, casuta si alte cele trebuincioase la casa omului. Doar nu s’a vazut dulau sa muste mana care’l hraneste.
    Mai ales cand hrana este regeasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.