Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa si, apropiindu-ma de ruinele celor doua ministere, m-am intristat la loc si am simtit golul din stomac pe care il simtisem azi-noapte.
Mirosul de ars ma coplesea si parca ma innegrea pe dinauntru. O clipa, mi-a parut rau ca l-am lasat pe Mile Carpenisan sa doarma. Parca, cu el alaturi, m-as fi simtit mai putin singur.
Pe bulevard, oameni necajiti adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor si lipeau benzi adezive late pe geamurile ramase intregi. La colturile strazilor, sarbii bombaneau si ii injurau pe neonazistii de americani, privind cu ochi goi spre capatul bulevardului. Aici, in intersectia de langa Ambasada Germaniei, strada era barata de un cordon de politisti care nu ii lasau pe curiosi sa se apropie. Vazand un jurnalist sarb ca trece de baraj, dupa ce a vorbit cu un ofiter caruia i-a aratat acreditarea de razboi, mi-am scos-o si eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinti si l-am rugat sa ma lase si pe mine sa trec. Surprinzator, dupa ce a verificat ca nu am nici un aparat foto in geanta, politistul m-a lasat sa trec.
Citeşte continuarea pe sorinbogdan.ro.