Pe scena scandalului declanşat de includerea presei printre vulnerabilităţile care ar putea aduce atingere siguranţei naţionale 
lipseşte un actor important, altă dată extrem de activ şi vocal. Cum cine? Societatea civilă. ONG-iştii care în vremurile lui Adrian Năstase îşi făceau sepuku pentru libertatea presei. Şi atunci, nimeni nu-şi permitea să pună egal între jurnalişti şi terorişti sau traficanţi de droguri. Şi atunci, presa trăgea din toate puterile în premier şi preşedinte. Când Ion Iliescu şi-a făcut afişe electorale cu sigla partidului, deşi era preşedintele în funcţie, ale noastre ONG-uri au răcnit că o să crape democraţia românească.
Acum când preşedintele Traian Băsescu e de facto premier şi cheamă PD-L-ul la ordine cum vrea, nimeni dintre guralivii de altă dată nu mai mârâie. Pentru că, odată cu instalarea erei Băsescu, apărătorii înfocaţi ai drepturilor constituţionale au făcut ciocu mic, mic până au amuţit. Sunt prea ocupaţi să savureze funcţiile călduţe oferite cu generozitate prin instituţiile statului de puterea portocalie. Ba mai mult, unii dintre ei au ajuns să aplaude derapajele spre dictatură. Pe motiv că vulnerabilitate a fost definită campania de presă denigratoare şi nu jurnalistul. Este ca şi cum terorismul , un alt pericol pentru siguranţa naţională ca şi campaniile de presă, nu s-ar combate prin anihilarea teroriştilor. Deocamdată, doar asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor au reacţionat la documentul aprobat de CSAT. Societatea civilă continuă să rămână mută. Probabil că va deveni vocală doar atunci când cineva-şi permite să o deranjeze de la ronţăitul bucăţii de caşcaval. Să vezi atunci pericol de dictatură şi de bolşevizare a ţării.
