Cum explică pedelistul Ursu traficul de influenţă: „Am vrut să-l ajut în...

Cum explică pedelistul Ursu traficul de influenţă: „Am vrut să-l ajut în numele lui Dumnezeu ca frate întru credinţă pe denunţător” UPDATE 1 CAT respinge recursul

1
DISTRIBUIȚI

beniamin ursu 1 pConsilierul local PD-L Beniam Ursu, arestat pentru trafic de influenţă, a încercat să-i convingă, astăzi, pe judecătorii Curţii de Apel Timişoara că este nevinovat şi tot ce a făcut este în numele credinţei. „Eu sunt pastor penticostal şi un frate, în 2007, mi l-a recomandat insistent pe acest Căldăraş Teodor. Am vrut să-l ajut în numele lui Dumnezeu ca frate întru credinţă pe denunţător. Am aflat apoi că s-a lepădat de credinţă”, le-a explicat Beniamin Ursu judecătorilor. Acesta a fost prins în flagrant, vineri, în timp ce mai primea 1000 de euro pentru a rezolva obţinerea unui certifcat de urbanism pentru o clădire ridicată ilegal în Timişoara, după ce în anterior a mai primit 7.000 de euro, dar nu a făcut nimic. Flagrantul s-a realizat în holul sediului Romtelecom, la discuţie participând şi arhitectul Viorel Popa. Consilierul a afirmat că în 2007 a primit de la Căldăraş doar 300 de euro pentru obţinerea avizelor, diferenţa până la 2.500 lei fiind achitată din banii săi. „Între timp aceste avize au expirat pentru că nu s-a mai întors în ţară Căldăraş care trebuia să mai obţină acorduri de la vecini.


Din cei 1000 de euro primiţi trebuia să-mi recuperez şi diferenţa de  bani  şi să plătesc din nou taxele pentru avizele care trebuiau refăcute. Domnul procuror m-a acuzat de un presupus trafic de influenţă, dar nu există nici o probă. Traficul de influenţă l-aş fi săvârşit dacă aş fi dat banii unui funcţionar din primărie. Am vrut să-l ajut pe baza credinţei că trebuie să ne ajutăm fraţii. I-am ajutat şi pe alţi fraţi, dar nu aşa”, a declarat pedelistul. Acesta a refuzat să semneze procesul verbal de constatare a flagrantului pe motiv că ” m-am intimidat cumva pentru că a am fost luat prin surprindere de procuror”. Avocatul Fanu Moca a susţinut că arestarea a fost făcută în mod ilegal, procurorul nerespectând procedura şi a cerut anularea mandatului de arestare preventivă şi cercetarea clientului său în stare de libertate. În ultimul său cuvânt, Beniamin Ursu a susţinut că nu este un pericol social pentru comunitate, aducând ca argumente faptul că este căsătorit cu o misionară din SUA, a adus în ţară în 1991 40 de foraje pentru fântâni, a construit o şcoală penticolstală şi „din 1992 continui să ajut Ţara Românească cu tot felul de ajutoare pentru săraci”. Pastorul şi-a încheiat cuvântul către judecători cu „Dumnezeu să vă binecuvânteze”. Beniamin Ursu a plecat încătuşat, ferindu-se cât a putut de camerele de luat vederi. Rămâi aici pentru a afla decizia instanţei .

UPDATE 1 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul lui Beniamin Ursu, acesta rămânând în arest cel puţin până la expirarea mandatului de arestare de 15 zile emis pe numele său

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.