Tavan prăbuşit în Iulius Mall peste o vânzătoare Vezi FOTO

Tavan prăbuşit în Iulius Mall peste o vânzătoare Vezi FOTO

1
DISTRIBUIȚI

 Iulius Mall Timişoara a început să se dezintegreze. Astăzi, o bucată de tavan de peste 20 de metri pătraţi s-a prăbuşit peste o mall tavan prabusit 1mall tavan prabusit 2 pvânzătoare. Aceasta era la un stand care comercializează dulciuri, amplasat în zona de trecere spre aripa nouă. După ploaia torenţială de acum câteva săptămâni, în zona respectivă a continuat să picure non- stop din tavan. Reprezentanţii mall-ului au preferat să pună o găleată în mijlocul coridorului pentru ca apa să nu ajungă mall tavan prabusit 3 pdirect pe gresie.


„Dintr-o dată a început să se audă un zgomot ca şi cum ar crăpa ceva. A picat o bucăta şi au venit femeile de serviciu să facă imediat curat. Când lucrau a căzut şi mai mult. Una dintre ele a ieşit la milimetru. I-a picat tavanul la câţiva centimetri în spate. Vânzătoarea nu a reuşi să fugă atât de repede şi a fost lovită de o bucată de tavan. DIn fericire a scăpat doar cu câteva răni uşoare”, a povestit pentru PRESSALERT.ro unul dintre martorii oculari. Imediat, reprezentanţii Iulius Mall au izolat zona cu o folie de plastic şi au mobilizat mai mulţi paznici care aveau misiunea de a nu lăsa pe nimeni să fotografieze gaura din tavan. „Din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă. apa s-a infiltrat şi tavanul fals a cedat. Colegii mei au verificat înainte, dar nu şi-au dat seama că va ceda. Echipele tehnice lucrează pentru remedierea situaţiei”, a declarat Consuela Doboş, PR Iulius Mall Timişoara. Nu este primul incident de acest gen, o situaţie  similară înregistrându-se şi la mall-ul aceleiaşi companii din Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.