Deputatul Alin Popoviciu, printre cei care cer cenzurarea presei

Deputatul Alin Popoviciu, printre cei care cer cenzurarea presei

4
DISTRIBUIȚI

Deputatul PD-L Alin Popoviciu este printre cei care au semnat, conform Jurnalului Naţional, proiectul de lege iniţiat de Silviu alin popoviciu l1 pPrigoană prin care se doreşte punerea presei scrise şi online sub controlul Consiliului Naţional al Audiovizualului şi acordarea de licenţe pentru înfiinţarea de ziare.


Popoviciu a semnat scandalosul proiect alături de deputaţii PDL Leşe Doru, Anghel Serghei, Cionca Arghir, Niţu Adrian, Olar Corneliu, Spânu Marius, Brânduşa Novac,  udemeristul Mate Andras şi independentul Tudor Ciuhodaru. Iniţiativa a stârnit nemulţumirea autorităţilor şi al organizaţiilor de apărare a libertăţii presei. ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei constată ” că iniţiativele legislative neserioase în legatură cu reglementarea mass media nu par să ia sfârşit in Parlament. Situaţia ar fi hilară, dacă nu ar fi semn al fragilităţii democraţiei din România. Practic, proiectul de lege al deputatului Silviu Prigoană ar permite suprimarea unor publicaţii, cu alte cuvinte reinstituie cenzura în forma ei cea mai brutală”. Deputatul Popoviciu a mai semnat şi alte iniţiative legislative dubioase, printre acestea aflându-se cea referitoare la vrăjitoare.

4 COMENTARII

  1. Pai cu unu ca asta ai gazeta asigurata pentru mult timp. Pitzyponcu’ Gastric daca nu exista trebuia inventat. Asta, Gogu Falconetti, Silviu Plici Prigona si alti corifei ai galeriei PD minus L asigura o pita buna jurnalistilor.
    Iar ce fac ei este curata nesimtire. Pai, vericule dupa ce se chinuie ziaristii sa te traga in „molăr” sa vaza poporul cat de frumos halesti tu langoase, acum vii sa ne interzici. Mai vine si patzachina aia de Vasileasca sa ne interzica pe noi, astia, „postacii” ca cica s-a ofuscat de unii ce ziceau unele si altele ca comentarii la articole.
    Pai, vericule, noi astia (postacii) n-am exista daca voi ca politicieni ati misca si voi ceva mai cu talent si pentru „stupid people”. Ca pentru voi am vazut ca stiti la marea arta sa va umpleti buzunarele iar cand este vorba sa faceti ceva si pentru amarasteni parca v-ati tampit.
    Noroc cu coana Ioropa ca ne mai apara de unii ca voi, ca altfel am regreta perioada fanariota. Pai si aia erau mai buni ca voi si mai lasau ceva de prasila. Da’ aia nu erau romani, verzi ca bradul. Imi amintesc de un chef din complex unde actualul Pitzyponc canta din toti bojocii „Noi suntem romanii” de se cutremurau geamurile caminului. De atunci promitea sa fie un foarte „vocal leader” si se lauda la toti cu ce va face el cand va ajunge mare. A ajuns…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.