Marian Iancu îl trimite la plimbare pe deputatul Popoviciu

Marian Iancu îl trimite la plimbare pe deputatul Popoviciu

2
DISTRIBUIȚI

Deputatul Alin Popoviciu a reuşit să stârnească nervozitatea finanţatorului FC Timişoara, Marian iancu, după ce pedelistul s-a trezit alin popoviciu vip psă declare că  a discutat cu Mihai Stoica despre o posibilă venire la clubul alb-violet. „În ceea ce priveşte informaţia publică, susţinută de domnul deputat Alin Popoviciu, cum că domnul Mihai Stoica ar fi fost ofertat pentru o funcţie de conducător al clubului nostru, vă anunţ că nu există mandat care să legitimeze o asemenea propunere.


Poate că viitorul acţionariat, dacă el se va modifica, într-un anumit sens, să facă acest lucru. În acest moment, nu se lucrează în această direcţie”., se arată în comunicatul semnat de Iancu şi postat pe site-ul oficial al clubului.  Pentru a clarifica lucrurile, Marian Iancu a ţinut să precizeze că „„nu am luat în calcul demiterea antrenorului principal, nici dacă vom pierde meciul cu Astra Ploieşti cu scorul de 10-0. Mă interesează jocul, ca dinamică şi angajament. Mă interesează să fie eficienţă în faţa porţii, demnitate şi orgoliu sportiv, pentru ca lumea să ne perceapă ca pe o formaţie serioasă a campionatului”. La începuturile sale politice, când era „umbra” preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc, Alin Popoviciu era supranumit „Policard” pentru că se ocupa de împărţirea abonamentelor consilierilor judeţeni.  

2 COMENTARII

  1. Pitzyponcu’ gastric loveste din nou. Again „end” (and) again.
    Gigelu’ nostru dupa ce-a facut harcea parcea Clubul CFR (pe care l-a inchiriat pe o suma de nimic), acolo unde cand era soim al patriei ii placea sa cante pe scena, dar afon fiind l-au expulzat la subsol, s-a gandit sa dea o noua lovitura de imagine. Si dupa ce a dat o rotire de geana si a vazut ca si legea vrajitoriei a fost respinsa de comisiile Parlamentului a zis ca Poli este numai buna d emuls.
    Ca ura lui impotriva lui Chivorchian de la Policard se trage. Ca de cand este Chivorchianul sef la Poli, Alinutzu se pare ca a fost cam sarit de la impartirea policardurilor iar unele persoane chiar sunt foarte ofuscate ca Alinutzu nu mai poate sa-i serveasca. Iar atunci s-a gandit Pitzyponcu’ gastric sa-i serveasca o atentionare Chivorchianului ca anul viitor sa nu mai fie sarit de la numaratoare, mai ales ca sezonul 2011 – 2012 cade in an electoral, iar cateva voturi impanate cu policarduri nu strica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.