Boc şi muribundul parfumat

Boc şi muribundul parfumat

0
DISTRIBUIȚI

Mirosul opoziţei pare să-i fi scos din minţi pe cei de la PD-L. Care, cu doi ani înainte de termen, au anunţat că intră-n campanie emil boc deget mijloc 1electorală. Cu tot arsenalul de rigoare. Strângerea rândurilor – alături de Roberta Anastase, preaîncercată după numărătoarea a la Pristanda a voturilor de la legea pensiilor. Îmbărbătări marca Flutur „să fim mai optimişti, nu se poate să fie doar un bocet. Ne trebuie unitate”.


Atacurile la adversari „să le dăm acum celor din PSD funia şi săpunul”. Marea problemă a puterii portocalii este că, de data aceasta, lupta electorală nu o mai dă cu pesediştii, liberalii sau peremiştii. Ci direct cu electoratul. Pentru că toate cele petrecute în ultima perioadă au făcut ca opoziţia să fie scoasă din această ecuaţie. Se va vota pro sau contra PD-L. Să vorbeşti despre funia care trebuie dată altora, în condiţiile în care sindicatele mai au puţin şi-ţi ridică-n furci guvernul este semnul alienării. Sau al fricii. Într-o Românie care se împrumută lună de lună pentru a plăti salariile şi pensiile şi au fost tăiate până şi ajutoarele pentru nelovnicii care nu pot să supravieţuiască singuri, au început să curgă promisiunile electoarale.  Premierul Emil Boc a anunţat că va da maxim 10.000 euro nerambursabili de la buget tinerilor care vor să-şi deschidă o afacere. Gestul seamănă cu cel de a da muribundului, aflat în mijlocul deşertului,  în loc de un pahar cu apă  apă, o stropeală cu parfum. Parfum cu miros de ţeapă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.