EXCLUSIV Judecătoarea Seculi şi-a cerut mutarea, în timp ce CAT a declanşat...

EXCLUSIV Judecătoarea Seculi şi-a cerut mutarea, în timp ce CAT a declanşat o anchetă UPDATE 1 Magistratul mutat la secţia civilă

12
DISTRIBUIȚI

casiana seculiReacţii în lanţ după ce PRESSALERT.ro a dezvăluit legăturile dintre judecătorul sindic Casiana Seculi de la Tribunalul Timiş şi Bogdan Alic, unul dintre reprezentanţii firmei de lichidări judiciare SCP Alfa& Quantum Consulting SPRL, care a fost numită de aceasta ca administrator judiciar în zeci de dosare. Judecătoarea a cerut, ieri, conducerii Tribunalului Timiş să fie mutată pe altă secţie. ” Doamna Casiana Seculi a depus o solicitare scrisă să fie mutată pe o altă secţie pentru că ar fi trebuit să se abţină în foarte multe dosare, fapt care ar fi dus la perturbarea activităţii. Cererea va fi analizată astăzi de colegiul de conducere al acestei instanţe”, a declarat, astăzi, judecătorul Ramona Ioţcovici, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş. Deşi astăzi ar fi trebuit să intre în sală să judece mai multe dosare de insolvenţă, Casiana Seculi a fost înlocuită de un alt magistrat.


De asemenea, în urma dezvăluirilor făcute de PRESSALERT.ro, Curtea de Apel Timişoara a dispus un control extrem de amănunţit. Judecătorul Cristian Pup, purtătorul de cuvânt al CAT, a anunţat că ” în urma informaţiilor publicate, preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Erica Nistor, după o consultare cu preşedintele Tribunalului Timiş, a dispus o verificare a respectării legalităţii modului de introducere a lichidatorilor în dosarele de insolvenţă şi de stabilire a cuantumului onorariilor, cum au fost soluţionate cererile părţilor şi frecvenţa numirii unui anumit lichidator sau a unei firme de lichidare. De asemnea, sunt verificate posibilele situaţii de incompatibilitate şi de nerespectare a deontologiei profesionale. S-a solicitat verificarea tuturor dosarelor în care a fost numită SCP Alfa& Quantum Consulting sau domnul Bogdan Alic. Termenul pentru finalizarea dosarului este 1 noiembrie”. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla ultimele informaţii din acest caz.

UPDATE 1 În urma şedinţei de astăzi a Consiliului de conducere a Tribunalului Timiş, în urma solicitării depuse de judecătorul sindic Casiana Seculi, s-a dispus mutarea acesteia de la secţia comercială la secţia civilă a acestei instanţe, a anunţat purtătorul de cuvânt Ramona Ioţcovici.

12 COMENTARII

  1. Frectie la picior de lemn. CAT nu poate sa verifce legalitatea solutiilor dispuse de un judecator. Singura solutie de cenzura este atacarea solutiilor la instantele superioare. Singurele organisme care pot face o activitate de verificare a activitatii sunt: cesemeul care poate verifica din punct de vedere administrativ daca un judecator a respectat procedurile sau parchetul de pe langa curtea de apel care se poate autosesiza sau poate fi sesizat de o persoana vatamata.
    Madam Nistor este varza. Ceea ce ea doreste va fi anulat in doi timpi si trei miscari. Sau poate chiar asta se doreste. Mascarea si musamalizarea scandalului si in final curatarea judecatoarei pe motiv ca ancheta a fost facuta de persoane necompetente. Am spus ne… si nu in….

  2. Suna tare rau fraza „UPDATE 1”. Adresam rugamintea de a drege acordul atributelor, domnule Bota, si de a face si finisajele de rigaore la subiect! La subiectul din propozitie!

    p.s. …si nu mai stergeti mesajele care nu va convin! oricum se contabilizeaza!

    @aburici de mehala: Prea pe direct! chiar nici o alegorie azi? Ne obisnuiseram cu totii!

  3. @pitagora
    Stii ca in lume exista tot felul de jivine si dobitoace. Problema este ca ele sunt mult mai inocente decat oamenii.
    Cineva spunea, si pe buna dreptate, ca mortii nu trebe dezgropati.
    Dar ca sa te multumesc, imi aminteasc de o sceneta cu inegalabilul Toma Caragiu si cu actualul senator Mircea Diaconu, in care se vorbea de bursuci si alte jivine.
    Deunazi, aurolacu’ de la barou cu care-mi beau cafeluta de dimineata uneori, imi spunea ca un grup de lichidatori era foarte volubili si foarte veseli. Motivul era simplu. Se intrevedea disparitia lu’ Domestos si astfel prajitura pentru ei crestea. Intamplarea face ca pe judecatoarea Bursucu sa semneze neste corespondenta catre un preten de-al meu, aurolac de pe balta Sacalazului si greselile gramaticale erau mai grave decat ale lui Dragos.
    Mirarea mea in acest caz este mare. Te rog sa citesti articolul despre madam Secure (Rizac, sau cum s’o mai numi). Vei vedea ca madam Bursucu’ n-a luat nici o masura. De ce, atunci madam Nistor nu a luat nici o masura, desi in articol era vorba de o plangere penala. Apropo, o fi iesit rezorcina la pensie?
    De fapt, noi romanii suntem un popor de „voieristi”, barfitori si de o superficialitate strigatoare la cer. Astfel io nu pot intelege cum de un doctor care a omorat pe masa de operatie mai multe persone inca opereaza iar doctoru’ Ciomu, care a retezat ciotu’ unuia care oricum nu mai avea nevoie de el a fost condamnat.
    Cam asa este si cazul de fata. O judecatoare „penala” inca judeca si este bine mersi iar una care a fost judecata de opinia publica este executata.
    Presa nu trebe sa fie instanta de judecata. Ar fi cea mai proasta instanta.

  4. astia ne sunt magistratii, dar cate are isi dădea pe holurile Tribunalului Timis, câte plecaciuni din partea subalternilor…
    si cred ca sunt exemple de conduită, de respect pentru lege, etc.
    Vai de noi toti.

  5. @anonim
    Nu cred. Pen’ca madam Secure are o declaratie de avere bine garnisita. Daca ar fi impartiti si cu altii parandaratu’n-ar fi acumulat atat.
    Codosita, nu cred. Faultata, poate.

  6. Daca e sa fim coecti ar trebui sa se verifice si afacerile d-lui Dan Puscas cu Alin Neamtu…adica sa intelegem si noi de ce tuate dosarele bune de la Loredana Neamtu ajung la Adina Puscas…zic unii ca pe banii familiei Puscas se fac concedii prin strainataturi, revelioane….chefuri pe la Izvin si Pensiunea Ana…sau cum se repartizeaza dosarele catre sefa lichidatorilor Nora Pasarin…ca toata ziua e pe la cafele la Tribunal…ca parca numai ele ar sti sa faca lichidari….bine ar fi sa verifice CSM-ul toate increngaturile de la Tribunalul Timis si sa faca ordine….Doamne ajuta!

  7. Buna aparare, sa arunci pisica in curtea altcuiva. Daca esti cine cred eu, te imaginez ca pe un falnic cerb carpatin,care isi poarta mandru coarnele!

  8. daca stiti atat de multe despre sindici si judecatori, faceti sesizari, nu tot cu numele vostru si date concrete. daca nu, ce va apasa? ca voi nu sunteti in gratiile lor? bogdan.
    pt aburici/ ai mai fost gratulat vis-a-vis de faza cu securea si ti s-a explicat, dar nu pricepi sau nu-i interesanta varianta legala. nasol la presa e ca nu scrieti decat cand parasc perdantii.va ganditi ca mai este, intotdeauna inca o varianta? sau iar nu va intereseaza?

  9. STIMATI COMENTATORI ,VA ANUNT CA NU FACE NIMIC CSM-UL,CEEA CE D-NA
    MONA PIVNICERU A REUSIT IN 48 ORE PENTRU ONORABILA INSTITUTIE PE CARE O CONDUCE,UN MURITOR DE RAND NU REUSESTE IN 5 ANI.
    FATALA FATALITATE IN DATA DE 03.06.2010 SE PUNEA EXECUTARE SI POPRIRE PE CONTURILE UNEI FIRME(NU VREU SA JIGNESC PE NIMENI)SI
    COINCIDENTA FATALA ACEASTA I-SI DECLARA STAREA DE INSOLVENTA TOT
    IN 03.06.2010.
    NE INTREBAM CU TOTII OARE CUM PUTEM SCHIMBA ACESTE LUCRURI?
    EU DEJA AM UN RASPUNS,,TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE,,
    ACESTIA UNT OAMENII CARE BLOCHEAZA SISTEMUL.
    CONCLUZIE;SE AUTODISTRUG.FIECARE ESTE LIBER SA-SI ALEAGA O CALE.
    CU STIMA PENTRU CEI CARE(FARA SA-SI DEA SEAMA)AU FOST LUATI DE VAL SI NU MAI POT IESI DIN TORENT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.