Ministrul de Interne Traian Igaş a confirmat, astăzi la Timişoara, că urmează disponibilizări în structurile MAI. Dacă inţial a catalogat declaraţiile unui sindicalist care anunţat disponibilizarea a zeci de mii de poliţişti ca fiind „politice”, ulterior, la insistenţele jurnaliştilor, oficialul a admis că ” suntem în analiză în ceea ce priveşte reorganizarea ministerului, sunt etape începute din perioada ministrului Blaga pe care le vom duce mai departe. Vor fi realocări, dacă vă convine. Probabil că vor fi oameni care vor pleca acasă, dar nu în zone în care avem nevoie de angajaţii. Nu ştim câţi”. Igaş a anunţat că raportul legat de mitingul neautorizat al poliţiştilor în faţa Palatului Cotroceni, unde şi-au aruncat caschetele şi au scandat „Ieşi afară javră ordinară”, a fost transmis preşedintelui Traian Băsescu, în urmă cu aproximativ zece zile. „Este un raport destul de stufos.
Vom face mai multe precizări după ce va fi analizat. Acest lucru se va întâmpla după ce trecem de săptămâna viitoare(când urmează să fie votată moţiunea împotriva guvernului Boc, n.a)”, a precizat ministrul de Interne. Deşi Băsescu a declarat, imediat după miting, că situaţia trebuie lămurită de urgenţă, acum Igaş a afirmat că amânarea analizării raportului a fost decisă din cauza agendelor prea încarcate ale preşedintelui şi a sa. Ministrul s-a folosit de ocazie pentru a le transmite poliţiştilor care vor participa la mitingul de săptămâna viitoare că le respectă dreptul, dar le-a atras atenţia să nu provoace şi să nu forţeze barajele forţelor de ordine. În cazul în care sindicaliştii nu vor respecta traseele aprobate se va aplica legea, a declarat şeful MAI.
Cât priveşte integrarea României în Schengen, ministrul a precizat că se încearcă finalizarea punctelor de trecere a frontierei de la graniţa cu Serbia şi a aeroportului din Timişoara în termen, dar că „decizia are o grea încărcătură politică. Important este ca în perioada următoare să avem o bună relaţionare cu persoane influente din statele care decid. De aceea vor fi multe deplasări externe”.