Seriozitatea de mucava a liderului Bojin

Seriozitatea de mucava a liderului Bojin

1
DISTRIBUIȚI

„Aţi văzut că am evitat să vorbesc despre partidul de guvernământ”. Afirmaţia scuză nu vine din partea vreunui pedelist proaspăt pe bojin si ponta pfuncţie sau a vreunuia de la UNPR, ci tocmai de la Titu Bojin, şeful PSD Timiş, teoretic partidul de opoziţie care ar trebui să critice derapajele puterii portocalii. Aseară, la Ora 21 de la Analog TV, moderatorul Adrian Adam a stricat baletul invitatului în jurul subiectului PD-L întrebându-l despre decizia desfiinţării regionalei CFR Timişoara. Încercând să dreagă penibila situaţie, Bojin a încercat cu o minciună „am ieşit cu un comunicat eu şi Sorin Grindeanu pe acest subiect”. O afirmaţie la fel de falsă ca şi cea conform căreia, în Timiş, PSD ar face opoziţie. Bojin s-a ferit ca dracul de tămâie să atace PD-L pe această temă sau pe oricare alta, neuitând că face parte din guvernarea Boc, ca director al Direcţiei Apelor „Banat”.


Păstrat, desigur, pe criterii de profesionalism şi de pericol de inundaţii. Ciudat, dar preşedintele, care n-a reuşit să scoale sala în picioare atunci când a ajuns numărul unu, a fost mai dur în declaraţii cu pretinsa opoziţie din interiorul filialei decât cu duşmanii politici din PD-L. De fapt deranjul l-a provocat un articol de presă în care se spunea că la întâlnirea lui Victor Ponta de la Sighişoara cu filialele social – democrate din vestul ţării se va discuta şi despre non-combatul  în faţa puterii portocalii. „Vor fi discuţii sobre şi serioase” a asigurat Bojin. Şeful pesediştilor timişeni va fi lovit de seriozitate dacă liderul PSD îi va cere un lucru simplu – să transmită prin toate mijlocele în Timiş mesajul public al PSD din ultima perioadă. De tipul acesta „PD-L este un partid de hoţi, iar toate domeniile sunt în criză din cauza incompetenţei guvernului Boc”. Citatul este dintr-o emisiune TV, unde Victor Ponta a fost invitat, tot aseară, pentru a discuta despre situaţia din ţară. Nu de altceva, dar alegerile nu se câştigă fălindu-te că ai vicepreşedinţi la nivel naţional la organizaţiile de femei, pensionari sau tineret. Şi cam atât.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.