Copiii nimănui şi frânghia vieţii

Copiii nimănui prind strâns în mâini frânghia vietii şi încearcă cu disperare să supravieţuiască. Pe strada îngheţată şi nepăsătoare. L-am întâlnit la un colţ de stradă în complexul  studenţesc din timişoara. Cere  timid să îi dai un leu. Pentru un ban ar spune orice. Aşa că îţi povesteşte cum a fugit de acasă în urmă cu doi ani pentru că nu mai suporta bătaia şi certurile părinţilor. Acum are 12 ani. Deşi are voie să doarmă la un centru al carui nume îi este necunoscut , el preferă să doarmă în frig şi să cerşească. Să stea în spatele fast food-urilor şi să spere că va găsi ceva bun printre resturi.

Şi asta nu-i sigura dorinţă. Priveşte cu ochii în lacrimi cum în jurul său trec copii de aceiaşi vârstă, cu ghiozdanele în spate. Spune, ca şi cum ar gândi cu voce tare: ,,Doamne ce mi-aş dori şi eu să merg la şcoală!’. Dar mai presus de speranţă e frica. Frică care nu o pot ascunde nici măcar în faţa aparatului de fotografiat. Nemăsurată şi când îşi priveşte expresia feţei  într-o poza. Alţii cerşesc de când sunt în pântec. Mama te roagă să o ajuţi cu haine deoarece frigul este mult prea puternic pentru ele şi pentru pruncul nenăscut. Le întrebi unde este tatăl, dar nici măcar ele nu stiu, Este un trecător. Care, insensibil la povestea ei, doar a profitat de faptul că este vulnerabilă.  Mai are copii, dar sunt daţi în plasament. Mai merge din când în când să îi viziteze . Are doar  24 de ani, dar ridurile săpate în pielea încă tânără îi spune povestea. Continuă să cerşească cu încrâncenare. Îşi ia plasa şi pleacă mai departe în cautare de oameni care să se înduplece în faţa poveştii lor. Micuţul din pântec se pregăteşte să intre şi el în armata copiilor nimănui.