Fuga de popor a preşedintelui jucător

Fuga de popor a preşedintelui jucător

0
DISTRIBUIȚI

Singurul demn urmaş al lui Ion Iliescu la specialitatea băi de mulţime, Traian Băsescu,  a trecut într-o nouă etapă.  traian basescu cu buzele stranse pFuga de popor. Nu sunt prea mulţi ani de când  Băsescu dansa cu foc în mijlocul alegătorilor, când se simţea ca rechinul în apă prin târgurile arhipline sau când arunca de pe scenă, la cumpăna dintre ani, cu sticla de şampanie în poporul căruia-i ura cu tricolorul în mână „Să trăiţi bine!”.


Dar toate acestea au devenit istorie, consemnată doar de înregistrările video şi de fotografii. Mult mai repede decât şi-ar fi putut imagina talibanii portocalii sau cei mai aprigi inamici ai preşedintelui. Minciunile turnate cu aer serioas  au fost acidul care a ros parâmele care-l legau pe preşedintele jucător de popor. Care s-a desprins, ajungând să se prăbuşească-n disperare de la balconul Parlamentului. Sub ochii primului roboţel al şefului statului, Emil Boc.  „Nu m-au invitat niciunde”. Aşa a încercat, astăzi, să mascheze Traian Băsescu, în stilu-i caracteristic, izolarea autoimpusă.  De parcă ar fi dispărut armata de aplaudaci portocalii, bucuroşi să-l cheme ca să-i mai tragă o osana. A preferat să stea cu ai lui argaţi politici la un pahar de şampanie. Românilor le-a dat un banal comunicat prin care le-a transmis că-i mai reformează şi-n 2011.  Şi pentru că l-a pomenit pe Ceauşescu, care vorbea poporului dintre steaguri de fiecare nou an,  Traian Băsescu poate sta liniştit. Încă n-a ajuns să fie într-un elicopter şi poporul în curtea Cotroceniului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.