Părinţii care şi-au vândut bebeluşul cu 5.000 euro, arestaţi de Curtea de...

Părinţii care şi-au vândut bebeluşul cu 5.000 euro, arestaţi de Curtea de Apel Timişoara în recurs

0
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiş a decis lăsarea în libertate a părinţilor care şi-au vândut copilul pe motiv că nu prezintă pericol social, aceştia primind doar interdicţia de a nu părăsi ţara. Asta deşi nu au avut nici un fel de părere de rău pentru că şi-au vândut copilul ca pe o mătură. Lăcătuş Rodica, de 30 ani, şi Moldovan Nelu, de 29 ani, cei tatal care si0a vandut copilul01.jpgdoi soţi  au fost reţinuţi de poliţiştii de la „Crimă Organizată”, când încasau ultima tranşă de bani pentru bebeluş. Cei 2.000 de euro au fost trimişi la un oficiu Western Union din Jibou, de unde părinţii naturali ai băiatului s-au dus să-i ridice. În 2004, atunci când s-a negociat vânzarea micuţului, familia de ţigani din Franţa a avut grijă ca mama naturală să ajungă înainte de a naşte  acolo. Cei doi soţi s-au reîntors în România ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar au început să încaseze banii. Aceştia mai au doi copii cu vârste de 3 şi 8 ani. Vânzatorii sunt analfabeţi şi trăiesc în sărăcie lucie. Singurul lucru care i-a interesat au fost banii. De altfel, în timpul audierilor şi-au recunoscut fapta, dar nici o secundă nu le-a părut rău de gestul făcut. La această oră, cei doi sunt încă în arest, până la expirarea ordonanţei de reţinere. Procurorul a făcut recurs împotriva sentinţei Tribunalului Timiş, acesta urmând să fie judecat de Curtea de Apel Timişoara, care are ultimul cuvânt de spus.

UPDATE 1 Curtea de Apel Timişoara a judecat, în această seară, recursul împotriva deciziei Tribunalului Timiş cercetarea în stare de libertate pe motiv că ” această infracţiune deşi este gravă, totuţi nu va provoca o reacţie de indignare din partea opiniei publice şi  au trecut aproape şase ani de la săvârşirea faptei”.


În 2003, Moldovan şi Lăcătuş au acceptat propunerea altei familii de ţigani, Firuţa şi Vasile Zimbru, de a le vinde copilul pentru 5.000 euro. În 21 septembrie, femeia a născut într-o maternitate din Alfort Ville, o suburbie a Parisului. Băieţelul a fost înregistrat în Franţa pe numele familiei Zimbru, cu numele de Pierre Michell, adevăraţii părinţi primind prima tranşă de 3.000 euro. Uterior, „mama” l-a înregistrat şi în România la primăria din Satu Mare. Între timp, soţii Zimbru au divorţat, „mama” lui Pierre redobândindu-lşi numele de Lingurar şi rămânând cu copilul pentru care primeşte lunar 400 de euro şi cazare gratuită de la autorităţile franceze. Anul trecut, adevăraţii părinţi ai copilului s-au dus în Franţa pentru a cere restul de bani. Conform înregistrărilor ambientale af late la dosar, aceştia au solicitat diferenţa de bani, ameninţând că altfel se vor duce la Poliţie. Au refuzat să ia copilul, afirmând că au nevoie de bani. Au primit 600 de euro, iar la trei zile după  sosirea în România au mai primit alţi 900. Ieri, au primit ultima tranşă de 600 euro, fiind prinşi în flagrant.  „Au asimilat copilul statutului de sclav”, a susţinut procurorul. Apărătoarea celor doi soţi a cerut lăsarea acestora în libertate pe motiv că au fost speriaţi că erau în ţară străină şi nu ştiu să scrie şi să citească. Condamnată pentru ultraj şi furturi, femeia care şi-a vândut copilul a cerut să fie lăsată în libertate pe motiv că mai are doi copii de crescut. Soţul acesteia s-a declarat „înşelat de ăia, care ne-au promis că ne duc la muncă”. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla decizia instanţei.

UPDATE 2 Curtea de Apel Timişoara a decis arestarea celor doi pe 29 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.