ABERANT Directorul Ciupa şi-a luat ca etalon şmenurile anterioare pentru noile contracte

ABERANT Directorul Ciupa şi-a luat ca etalon şmenurile anterioare pentru noile contracte

5
DISTRIBUIȚI

O explicaţie pentru valorile exagerate ale contractelor semnate de Primăria Timişoarapentru amenajarea spaţiilor verzi din Vasile-Ciupa.municipiu cu firmele de casă  a fost găsită de auditorii Curţii de Conturi. În cazul modernizării scuarului Bihor, s-a constatat că direcorul Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa, a semnat o notă de estimare care se bazează pe informaţii obţinute „din studii de piaţă şi consultarea bazei proprii”. Altfel spus, Ciupa a evaluat valoarea lucrărilor pe baza contractelor anterioare încheiate cu firmele de casă şi nu pe baza unor documente care să justifice din punct de vedere economic sumele. Din cele şapte contracte de modernizare a parcurilor, încheiate în perioada 2008-2009, în valoare totală de peste 4,6 milioane lei, cinci au fost încheiate cu Drufec Cons CF SRL, care şi-a băgat în cont peste 2,2 milioane lei. Restul au fost ajudecate de Horticultura SA şi Garden Center Grup SRL. La întreţinere şi amenajare spaţii verzi, Drufec a luat din nou partea leului, care în urma încheierii a două contracte a încasat de la Primăria Timişoara peste 45,3 milioane lei.


Restul de şase contracte au fost încheiate cu alte trei firme – Blindalin SRL, Horticultura SA şi Becu SRL. „În această situaţie datele şi informaţiile deţinute din baza proprie nu sunt relevante pentru a fundamenta un nivel al valorii estimate care ar putea fi obţinut într-un sistem concurenţial, întrucât ponderea deţinută de SC Drufec Cons CF SRL în totalul lucrărilor şi serviciilor achiziţionate este de 31,8%”, au constatat cei de la Curtea de Conturi.

Aceasta nu este singura anomalie descoperită în legătură cu contractele semnate de Direcţia de Mediu cu cei de la Drufec. Auditorii au descoperit că în ofertele acestei firme a fost admis, în mod ilegal, un coeficient de corecţie de 5%, introdus la finalul devizului, înainte de TVA. Suma plătită ilegal de municipalitate în baza acestui coeficient, în numai două contracte verificate, este de peste 60.000 lei. În nota explicativă, directorul Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa s-a dovedit a fi extrem de grijuliu cu profitul firmei Drufec. A justificat acceptarea la plată a facturilor umflate prin diferenţa de curs valutar de la data depunerii ofertei de către Drufec şi prima plată, „deprecierea depăţind coeficientul de corecţie de 5% şi anume 20,4%.

5 COMENTARII

  1. Pai, normal ca mister Ciupa sa fie grijuliu cu profitu’ Drufec si sa accepte o crestere de 5%. Ipochimenu’ a gandit foarte bine: muncipiu’ Timisoara n’o sa’i ridice statuie (sau daca i’o ridica statuie mister Ciupa n’o mai fii in viata) pe cand parandaratu’ e palpabil si se incaseaza cat timp traiesti.
    Iar referitor la studierea si prospectarea pieteti era normal s’o faca in ograda proprie si nu la Szeged, Budapesta, Beograd sau Viana. Alea e orase decadente care nu se pricepe la administratie si in plus nu este de cinci stele (verzui) ca si Timisoara.
    Mister Ciupa de fapt este nevinovat, el a facut ce a vazut la altii in primarie. Normal, daca vezi ca Tata Jean o arde’n China, premarele Ciuhendu pe la Jermanica, vicele Aditza Nechezol o arde burlaceste prin cluburi, iar Don Sorinacio are probleme doar cu asfaltangii de si’a pus camere de luat vederei, o stat mister Ciupa si s’o gandit. Hai sa umflu’si io decontu’ ca la plante nu se vede si pot zice ca nu prea a plouat si d’aia n’au crescut pomii si s’au uscat florile.

  2. mah Aburici !
    incepi sa te repeti . folosesti tot felu de stereotipuri in formulari ambigue si fortzte in ce priveste respectarea scrisului corect romaneste. credeam ca daca esti epigramist s-o fi prins ceva de mata. da’ canci !
    cat priveste atacul la ciupa, valoare si efect nule !!!!!!!!!!!!
    si mata si redactorii si altzi catziva mameluci suntetzi specialisti numa’ in bla bla bla !
    revin; pt. ca vad ca n-am audientza la structurile dvs. mentale ;
    daca trei iti zic ca eshti beat du-te sefu’ acasa shi da-i cu soiu.
    Curtea de conturi, M.A.I. D.N.A D.I.C.O.T si instantele judecatoresti nu s-au sesizat si mai precis n-au dispus masuri concrete la toate aberatiile care au aparut sub egida pressalert ! Deci, ostafriciuc (care isi i-a elicopter din bani publici mai nou, tot ziaristii zic asta !), ciuhandu, cojocare,miut, ciupa,chish, shefa de la personal si alti functionari bugetari aflatzi pe posturi de conducere sunt CORECTI si CINSTITI. Este daca vreti, logica omului simplu, crestin si corect !!! Asa ca sufla-tzi-le un kil de pene… tuturor celor citatzi !
    P.S. Nu sunt nici portocaliu, nici conservator.Dar…spre deosebire de voi, care va credeti sanatoshi, eu stiu ca sunt…nebun !

  3. Domnule Bota, aici Azazel are dreptate…, puteti sa va zbateti 100 de ani, sa publicati dovezi de tot felul, documente in original, marturii si filmari, ca nu aveti si nu avem ce sa le facem, au pus la punct un sistem perfect de eludare a legii. Jos palaria! Daca am avea un dram de bun-simt ar trebui sa recunoastem ca nu mai e nimic de facut si ar trebui sa ne facem bagajele, macar pe urmasi sa-i scoatem din aceasta hazna pe nume Romania!

  4. @rafael
    Uneori dimineata am acelasi sentiment al inutilitatii. Ma gandesc ca asa cum rasare soarele, asa si ipochimenii de care scrie dragos si alti jurnalisti vor fura in continuare din banu’ public. Vor continua smenurile si intelegerile pe colt de masa. Incep sa fiu convins ca de Ciuhendu’ vom scapa doar cand o binevoi doamna cu coasa sa ni’l ia. Si poate nic atunci. S’o gasi uni care sa’l tina proptit in geam ca sa’l vada boboru’ la alegeri ca si postasu’ pe pensionar in ziua de penzie.
    @azazel
    Pentru cei ca tine am doua intrebari. Cum se face ca bongetarii nostrii, aia de frunte (nu amaratii, ce traiesc efectiv din salar), au salarii mici dar averi mari? Unde este flota Romaniei?
    Dupa ce’mi dai raspunsuri la astea doua intrebari, vorbim mai departe. Restu’ e vanare de vant.

Lasă un răspuns la aburici de mehala Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.