Cum trăiesc sclavii moderni care reîmpăduresc România

Cum trăiesc sclavii moderni care reîmpăduresc România

1
DISTRIBUIȚI

Cu o sută de lei pe săptămână bani de mâncare şi promisiunea că la sfârşitul proiectului de reîmpădurire îşi vor primi salariul. Aşa control itm 1 pcontrol itm 3 pcontrol itm 4 pcontrol itm 5 ptrăiesc 33 de suflete adăpostite într-o clădire dărăpânată din satul Remetea Mică. Au venit la lucru din Vâlcea şi trăiesc ca-n Evul Mediu. Doar curentul electric îi apropie de civilizaţie. Dorm înghesuiţi pe nişte priciuri de lemn peste care-s aruncate nişte saltele de burete. Cazmalele şi sapele-s sub pat. Ciorapii, atârnaţi pe pereţii scorojiţi. Fiecare om are vreun metru pătrat de libertate. Mirosul greu de cauciuc transpirat  se simte de cum deschizi uşile încăperilor lagăr.


 „Asta e România. Trebuie să ne câştigăm o bucată de pâine. N-avem ce face. Altceva de lucru n-am găsit. Am fost şi pe afară, dar nu aveam ce face. Am venit la sădit de puieţi”, le explică un ins ars de soare inspectorilor de la ITM şi jandarmilor veniţi, astăzi, la 5,30 dimineaţa-n control. Când îi întreabă de contractele de muncă, oamenii cu ochii cârpiţi de somn se trezesc brusc. „Am semnat nişte hârtii. Îs la şefi. Ei se ştiu cu astea.Nu mi-au lăsat nici un contract. Mie mi-au zis că-mi dau, la final, 0,4 lei pentru fiecare pom plantat”, explică un muncitor venit ” cu echipa din 23 martie de la Vâlcea”. O femeie, după ce vorbeşte la telefon cu „domnu’ inginer” decretează „este un abuz ce faceţi. Nu aveţi voie să ne controlaţi. Cine mi-a zis? Şefu’ „.

Rând pe rând, cei 33 de oameni încep să completeze declaraţiile în faţa inspectorilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. La un capăt de masă, o bătrânică-şi frâmântă mâinile. „Am 73 de ani, maică. Am venit pentru mâncare că am copilul operat acasă. Trebuie să muncesc că n-am bani. Fac şi eu ce pot”, se destăinuie bunica Elena. Lacrimile-i curg prin ridurile dig care-i brăzdează faţa. Semnează cu greu hârtia şi se retrage sfioasă pe bucata sa de pat. Cei mai vechi s-au obişnuit cu controalele. „Dacă veneaţi acum ceva timp, eram mult mai mulţi. Era ca un furnicar. Au plecat mulţi că nu şi-au luat banii”, ne destăinuie unul dintre muncitori. „Este al treilea control pe care-l facem la firma Coniz din Piteşti, care a câştigat licitaţii de împăduriri în 16 puncte din ţară. Aici prima oară am descoperit 27 de persoane care lucrau ilegal şi a fost amendată firma cu 81.000 lei. A doua oară am găsit 48 de persoane. Când am mers în control pe teren, au anunţat oamenii şi au fugit. S-au ascuns prin pădure. Acum vom da noi amenzi”, anunţă şefa ITM, Cornelia Corescu. Între timp, muncitorii aşteaptă să-şi recupereze buletinele de la jandarmi. Şi să înceapă o nouă zi de muncă la plantat puieţi.

1 COMENTARIU

  1. O sa’i amendeze, patronii o sa faca contestatie la judecatorie, judecatoru’ Vanish o sa spuna ca amenda este prea grava si o sa schimbe amenda in avertisment.
    Cam asta este drumu’ actelor. Pacat de sarmanii oameni, care nu beneficeaza de protectie nici macar din partea statului. N’am auzit pe nici un inspector sau pe vecina mea (din Mehala) Co.Co. sa ia masuri ca oamenii aia sa beneficeze de conditii de cazare mai bune. Daca ai venit deja de trei ori in control si nu ai luat masuri pentru imbunatatirea conditiilor de lucru si de cazare ale angajatilor, atunci ai un big problem. Pai, io stiu ca legea spunea ceva de suspendarea activitatii firmei dupa ce a fost gasita de doua ori in neregula. Deci, pe cale de consecinta si prin urmare, activitatea firmei trebuia suspendata iar al treilea control nu mai era necesar.
    O a doua problema, ala care a desemnat firma castigatoare la licitatie trebuia sa verifice capabilitatea acesteia, inclusiv daca dispune de personal calificat si angajat cu contract de munca. Daca nu a fost verificat iar contract atribuit pe motive de parandarat, ar fi normal sa fie luat si ala la purecat. Dar parca vad ca tot o manarie a unui portocaliu este la mijloc, iar Co.Co. va pica din nou pe locu’ doi. Ca Brendu’ atat asteapta, sa mai greseasca o data pentru a o mazili. Ca daca Brendu’ nu ar fi torpilat’o la alegeri, acu’ vecina mea nu ar fi umblat noaptea pe coclauri cu inspectorii dupa ea ci ar fi stat mumos in Senatu’ Romaniei pe locu’ rezervat lu’ Papa Ilie. Din ce mi’o soptit mie, aburii din Gradina Botanica (vis’a’vis de Palatu’ Cucuveni), se pare ca si anu’ trecut cand vecina mea era pe taramuri sfinte, Brendu’ i’ar fi torpilat numirea in functia de secretar de stat, pe motiv ca era prea apropiata de aripa lu’ Borza. Ca din cate stiu io, Borza o fo’ ala de o sustinut’o cat o putut in Primaria Timisoara si apoi in partid pentru a ajunge la ITM.
    Grija mare, vecino. Ca Brendu’ ista ii tare sugubatz si degraba razbunatoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.