EXCLUSIV Cum comentează comisarul „Dodo” Bulugean şi patronul Şionei lăsarea în libertate...

EXCLUSIV Cum comentează comisarul „Dodo” Bulugean şi patronul Şionei lăsarea în libertate de către Tribunalul Timiş

1
DISTRIBUIȚI

După ce a amânat pronunţarea sentinţei de ieri pentru astăzi dimineaţă, la ora 8,30, judecătorul Ana Petruţa de la comisarul bulugean 11 pTribunalul Timiş a mai prelungit suspansul cu încă jumătate de oră pentru comisarul de la Garda Financiară, Marius Bulugean, cunoscut ca „Dodo”, şi patronul firmei Real Metromat Estate, Dorin Şionei. Aceştia au fost puşi sub acuzare de DNA pentru trafic de influenţă, transmitere de informaţii nedestinate publicului către patronul clubului Heaven, Dorin Epure, primire de foloase necuvenite şi, respectiv, cumpărare de influenţă.


Bulugean a fost fimalt în timp ce primea bani de la Şionei.

În urma deliberării, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă a celor doi şi a decis să le dea doar interdicţia de a părăsi ţara pentru o periaodă de 30 de zile. De asemenea, cei doi inculpaţi au primit o serie de interdicţii, inclusiv cea de a nu comunica unul cu altul. Procurorul DNA a declarat imediat recurs. „Mi se pare normal. Este pentru prima dată în 20 de ani de Gardă Financiară când ajung la aşa ceva. Nu ştiam că DNA se ocupă cu lucruri din ăstea mărunte. Sunt născut în Timişoara şi ştiu destul lume. La Epure la Heaven de fiecare dată când am fost, am plătit. Întrebaţi ospătăriţele. Într-adevăr, l-am sunat o dată că s-ar putea să ajungem la el în control şi l-am întrebat dacă are contabilul pe acolo să fie cu actele să nu stăm toată noaptea”, a declarat, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro, Marius Bulugean. Patronul firmei Real Metromat Estate, Dorin Şionei, care nu a făcut nici un fel de declaraţie în faţa instanţei pe marginea acuzaţiilor care i s e aduc, a precizat pentru PRESSALERT.ro că „Justiţia şi.-a făcut datoria. Am încredere în Justiţie. Nu am înfiinţat niciodată o firmă fantomă în Bulgaria aşa cum s-a scris prin ziare. Este un control fiscal la firmă, dar nu este stabilit încă nimic ca şi prejudiciu”.

1 COMENTARIU

  1. Noaptea este un sfetnic bun. Se pare ca judecatoru’ Vanish a luat decizia corecta. Dar parandaratu’ cine’l achita? Tanchistu’ sau …?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.