Curtea de Apel Timişoara a judecat, astăzi, cererea de liberare condiţionată a inspectoratului principal Valerian Dragomir, fost şef de tură la Stamora Moraviţa. Avocatul acestuia a susţinut că Dragomir a fost mutat de la sectorul Deta la punctul de trecere a frontierei de la graniţa cu Serbia „în mod ilegal, nesolicitându-i-se acordul. Această mişcare a avut doar rolul de a facilita infiltrarea investigatorului Vodă la Stamora Moraviţa. Acesta prin acte repetate de provocare, cu sprijinul unor persoane din conducerea IJPF Timiş şia IGPF, a instigat la colectarea de bani pentru persoane influente de la Bucureşti”.
Apărarea a susţinut că poliţistul, până la mutare, a avut o activitate ireproşabilă şi a fost supus „unor experimente judiciare”. A cerut admiterea cererii pe motiv că inspectorul principal are de plătit rate la apartamentul luat prin creditul ipotecar, în caz de neachitare a ratelor restante, riscând să-i rămână soţia şi copilul pe drumuri. În replică, procurorul DNA a solicitat respingerea cererii de liberare condiţionată pe motiv că în sarcina lui Dragomir au fost reţinute 26 de acte materiale de luare de mită, valoarea sumelor încasate fiind de 5750 de euro şi că ar putea influenţa declaraţiile martorilor. Poliţistul de frontieră a contrazis procurorul susţinând că „sunt 22 de acte materiale. S-a modificat situaţia între timp. Există acest mit pentru cei care lucrează la Stamora Moraviţa, care poate fi adevărat. Nu şi în cazul meu. DNA a reuşit să-şi construiască un dosar luându-mă de la Deta şi mutându-mă la Stamora Moraviţa. Dacă DNA este instituţia care apără moralitatea într-o societate, în cazul meu nu este moral cum a acţionat”. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla decizia instanţei.
Ce s’a schimbat? La 26 de acte materiale era spagar iar cu 22 de acte materiale este doar gainar?
Asa m’am plictisit de spagarii astia care arunca totu’ la altii in curte. Ei cica este ingerasi. Haida de.
da-te-n m—ii matii…tu sigur esti boul de bota sub acoperire:))))))
si nu ai ce face vezi ca nu e interesant ce scrii si comentezi aiurea.
Nu vezi ca esti singurul care esti gica contra intotdeauna.
du-te dracu de gaozar si tigan ordinar!
da-te-n m—ii matii…tu sigur esti boul de bota sub acoperire:))))))
si nu ai ce face vezi ca nu e interesant ce scrii si comentezi aiurea.
Nu vezi ca esti singurul care esti gica contra intotdeauna.
du-te dracu de gaozar si tigan ordinar!
@m–e.pt…
Ai grija. Ce dai, aia primesti.
Cum naiba sa fiu bota si aburici, in acelasi timp. Asta e ca si cum ai spune ca sunt jidan antisemit.
Cred ca suferi de oaresce fracturi logice.
Hai, pa.
Cred ca Dragomir asta este un new-entry in tabloul marilor corifei ai spagilor din vami ca nu am auzit vorbind-se de faptele lui de glorie.
Oricum cred ca merita verificata aceasta versiune a militianului anchetat ca daca e adevarat eeee…grav frate, e foarte grav ca miroase a smen dambovitean in care hotii mai mari ii fut cu ajutorul jucariei dna pe hotii mai mici. Daca si asta e justitie atunci la Moravita s-a facut intr-adevar dreptate.
Dragos felicitari pentru ca mai ai puterea sa te p..i impotriva vantului. Putini jurnalisti au asemenea instincte. Pentru asta te citesc cu mare interes. Succes ( un om din fotoliu)
CHIAR, DU-TE-N MXXX,ABURICI DE MEHALA, TiGAN SI JEGOS JEGOS DE MEHALA !!
P U T O A R E , MIROSI DE LA SUTE DE KILOMETRI !!
Sa-ncremenesti si sa faci apoplexie-n fotoliu , daca-l crezi pe limbistul asta !!!
Smecherasul pitestean reinvetase coada la pruna si spita la bici. De cand a veni in Moravita , pe vremea unei sefe de tura controversate si trasa pe tusa de ceva ani buni de cand nu mai e trandafirul la putere, acesta nu-si mai incapea in pene de ofiter ce era. A fost cel mai prostit dintre toti de „Voda”. Si acum : PLATIS !
Cine nu are boase va muri strivit de senila dna.Cand l-am vazut pe nea Vasile Cojocaru granicerul luat cu elicopterul ca sa nu apuce sa influenteze ancheta prin ascunderea celor 10 euro cu care a devalizat bugetul consolidat al statului mi-am dat seama ca in sfarsit s-a facut dreptate in vami. Adevarul e ca hotii adevarati au fost prinsi au ramas in libertate doar nevinovatii oieri conducatori de x5 -uri.
🙁