Fără şanse la preşedinţia PD-L, Paleologu vrea influenţă în partid

Fără şanse la preşedinţia PD-L, Paleologu vrea influenţă în partid

1
DISTRIBUIȚI

Theodor Paleologu, unul dintre cei trei candidaţi la şefia PD-L, a venit, astăzi la Timişoara pentru a obţine şi de la organizaţia Timiş undă theodor paleologu 1 pverde pentru moţiunea sa, dar şi să smulgă câteva voturi. Chiar dacă este creditat cu şanse zero să-i învingă pe Emil Boc sau Vasile Blaga, Paleologu a susţinut că principala sa ţintă este „să cântărim cât mai mult în economia de ansamblu a PD-L. Sunt organizaţii în care am văzut că există o simpatie foarte mare faţă de ideile pe care le propun, faţă de demersul meu. Îmi dau seama că între simpatie şi vot nu există o corelare foarte simplă. Simpatia poate fi mai mare decât voturile obţinute. Dar sper să conving un număr cât mai mare de colegi că votul pentru moţiunea mea e un vot util. Pentru că asta e problema care se va pune. Partizanii celor două moţiuni majoritare vor gândi în termeni de vot util”. Paleologu a explicat că votul pentru moţiunea sa este şi el unul ce poate fi considerat util pentru că este „pentru consolidarea unui grup în partid care să poată să fie influent în deciziile care vor urma, fiindcă e o perioadă foarte importantă pentru partid”.


Cum îşi doreşte influenţă, Paleologu a susţinut că deocamdată nu ştie dacă va vota cu Boc sau cu Blaga într-un eventual tur doi, urmând ca decizia să fie luată în funcţie de ce se va întâmpla până atunci.

Chiar dacă preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, este unul dintre cei aflaţi în staff-ul lui Vasile Blaga, Theodor Paleologu speră să adune câteva voturi şi de membrii uneia dintre cele mai mari delegaţii judeţene.

Sunt organizaţii în care am văzut că există o simpatie foarte mare faţă de ideile pe care le propun, faţă de demersul meu (…) Dar îmi dau seama că între simpatie şi vot nu există o corelare foarte simplă. Simpatia poate fi mai mare decât voturile obţinute. Dar sper să conving un număr cât mai mare de colegi că votul pentru moţiunea mea e un vot util. Pentru că asta e problema care se va pune. Partizanii celor două moţiuni majorita
bogdan.marta: Partizanii celor două moţiuni majoritare vor gândi în termeni de vot util. (…) Votul pentru Paleologu este un vot util pentru că este un vot pentru consilidarea unui grup pentru partid care să poată să fie influent în deciziile care vor urma, fiindcă e o perioadă foarte importantă pentru partid.

1 COMENTARIU

  1. Acu’ cinzecisi de ani, Dej dupa numirea lui Petru Groza ca prim ministru. pentru ai asigura un staif si o credibilitate marita a scos din jobenu’ politichiei romanesti pe Guta Tatarascu, fruntas liberal care a asigurat in fata populatiei si a puterilor invingatoare o credibilitate nemeritata.
    In prezent, ciorcovatzu’ pentru a mima o democratie in partid a apelat la ministrrru pleasca rilaudid si dupa ce i’a intors cheita la trimis la plimbare in teritoriu sa incerce sa ia voturile buldogului.
    Pentru ca din cate se vede, „ministru’ pleasca rilaudid” merge in judetele unde fruntasii filialelor au anuntat ca sustin buldogu’ in dauna piticului slugoi.
    Acu’ ca Bo(c)uletz este o sluga preaplecata se vede cu ochiu’ liber. De atata slugarnicie si paru’ a inceput sa’l paraseasca si asemanarea cu idolu’ mult iubit este tot mai aproape de realitate.
    Ca Brendu’ este tradat chiar de apropiati, este un lucru de evidenta urlatoare. De fapt, Pitzyponcu’ Gastric l’a aburit sa anunte sustinerea pentru buldog, urmand ca la PLenara pedeminusel sa intoarca armele si sa treaca cu surle si trambite in barca piticului. Iar Brendu’ va ramane de caruta cu Chera Duduca, sa se duca invartindu’se la Brusel cu lobutini, jivensiurile, calvinclaini, hilfingheri si celelalte meterhanele. Ca de fapt, de la Chera Duduca se cam trag toate. Cica Pitzyponcu’ Gastric de gelozie, ca Chera Duduca e mai fantosa si tzantzosa decat blonda lui, s’a gandit ca o tradare la casa omului nu strica. Chiar e bine venita.
    Inchei cu vorba ciorcovatzului: Sa tradati bineeee.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.