Patru pakistanezi, prinşi în „buza” graniţei cu Ungaria

Patru pakistanezi, prinşi în „buza” graniţei cu Ungaria

0
DISTRIBUIȚI

Agitaţie mare, azi dimineaţă, în jurul orei 3, pe câmpul din apropierea vămii Cenad. Poliţiştii de frontieră au surprins patru bărbaţi care politia de frontiera monitorizare 2 preuşiseră să ajungă la 200 de metri de graniţa cu Ungaria.Prinderea în flagrant a acestora a doar finalul unei operaţiuni mai ample a oamenilor legii.


Suspecţii au ajuns până la Cenad cu o maşină după care au plecat peste câmp. Transfugii au fost identificaţi ca fiind cetăţeni pakistanezi, cu vârste între 24 şi 33 de ani. Trei dintre aceştia au cerut azil şi erau în evidenţele Oficiului Român pentru Imigrări, fiind cazaţi la centrul din Bucureşti. Pakistanezii au declarat că vroiau să treacă ilegal în Ungaria şi de aici mai departe până în Italia, unde sperau să-şi găsească un loc de muncă. Poliţiştii de frontieră le-au întocmit dosare penale pentru tentativă de trecere a frontierei de stat, pakistanezii urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.