Noi capturi pe „autostrada” migranţilor

Noi capturi pe „autostrada” migranţilor

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din Timiş continuă jocul de-a şoarecele şi pisica cu migranţii care încearcă să ajungă în spaţiul Schengen pe noua migranti Lungarută care trece prin Serbia. Numai la sfârşitul săptămânii trecute, agenţii au reţinut patru persoane care au intrat îlegal în România pe ce a devenit „autostrada” transfugilor – zona de frontieră din cadrul  sectorului Lunga.


Aici, în cooperare cu lucrători din cadrul Postului de Poliţie Comloşu Mare, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă o persoană care nu poseda documente de identitate şi nu vorbea limba română. Bărbatul a fost condus la sediul S.P.F. Lunga şi s-au stabilit că este cetăţean algerian, în vârstă de 37 de ani , care a trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Ulterior, în aceeaşi zonă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, u fost prinşi alţi trei transfugi, cetăţeni tunisieni, cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani. Toţi cei patru s-au ales cu dosare penale pentru trecere ilegală a frontierei de stat şi au solicitat azil în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.